O româncă și copilașul ei de două luni, întorși din Anglia, infectați cu tulpina Omicron

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

O suceveancă nevaccinată, în vârstă de 34 de ani, venita din Anglia și bebelușul ei de doar două luni au fost depistați cu tulpina Omicron a coronavirusului. 

Cei doi au venit acasă de sărbători la jumătatea lunii decembrie și, la câteva zile, s-au internat în spital după ce au iesit pozitivi la testul PCR.

Testele de secventiere genomică au confirmat infectarea cu tulpina Omicron a SARS-CoV-2. Evoluția bolii a fost favorabilă și atât mama, cât și copilul au fost externați, relatează svnews.ro.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 1.700 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 18 pacienți au murit. 403 persoane sunt internate la ATI.

 

Bilanț coronavirus. Peste 1.700 de cazuri noi și 18 decese în ultimele 24 de ore

 

Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.813.056 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.741.871 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.756 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 131 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 58.814 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.01.2022 (10:00) – 03.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 18 decese (9 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiș și Vaslui.

Dintre cele 18 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani.

15 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

 

403 de pacienți sunt internați la ATI

 

Dintre cei 18 pacienți decedați, 16 erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse 60 și 69 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.478. Dintre acestea, 403 sunt internate la ATI. Dintre cei 403 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 63 sunt minori, 56 fiind internați în secții și 7 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.073.637 teste RT-PCR și 6.085.188 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.834 de teste RT-PCR (3.155 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.679 la cerere) și 22.906 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 9.672 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.534 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.243 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 71 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel