O studentă româncă a povestit ce a făcut ca să intre la Harvard

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: TikTok
Foto: TikTok

Rafaela Barac, o tânără din România, a devenit recent subiect de inspirație pentru elevii care visează la o educație de top. Aceasta a fost acceptată la prestigioasa universitate Harvard, iar povestea sa despre cum a ajuns aici a devenit virală pe TikTok.

Rafaela a dezvăluit detalii despre procesul de admitere, evidențiind munca, pasiunea și implicarea sa civică, care au fost decisive pentru succesul ei.

„Am fost acceptata la Harvard și astăzi o să povestesc despre procesul de admitere. În primul rând vreau să încep prin a spune că cel mai important lucru din aplicația mea a fost faptul că m-am implicat foarte mult civic. De la 11 ani am intrat în clubul Interact Suceava-Bucovina, după am intrat în Bordul Național al copiilor la UNICEF, în Consiliul elevilor la nivel județean și național, iar acum ocup funcția de Vicepreședinte și ofițer internațional în cadrul Organising Bureau of European School Student Unions, adică într-un fel Consiliul European al Elevilor. ”, spune tânăra.

 

Performanțele academice și extrașcolare

 

Pe lângă implicarea socială, Rafaela a demonstrat excelență și în domeniul academic.

„Pe partea academică, am avut în ultimii trei ani media 9.92 și am mers la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științe ale Spațiului pentru juniori, unde am luat o medalie de aur și premiul întâi la proba observațională de noapte, adică cu telescopul. Mai mult decât atât am dat bacul american, SAT și un examen de limbă, adică Yields. E important să fie măcar nivel C1 pentru a avea șanse cât mai bune în aplicația voastră.”, completează ea.

 

Eseuri personalizate și abordare autentică

 

Aplicația Rafaelei a fost realizată prin platforma Common Application, care permite aplicanților să evidențieze realizările lor academice și extrașcolare.

„Aplicația în sine, am făcut-o pe Common Application, am avut 10 locuri unde am putut să îmi scriu afilitățile în care mă implic, cinci în care am putut să îmi pun premiile și ce competiții am avut eu, iar ulterior am putut să scriu despre experiențele mele de viață în eseuri. Am avut un eseu principal, unde am vorbit despre o problemă personală și cum am reușit să trec prin ea folosind filosofia și stoicismul ca pasiune, iar cinci eseuri erau specifice pentru Harvard, unde am vorbit despre experiența mea profesională și ce vreau eu să aduc în plus la Harvard. Cred că cel mai mult m-a avantajat că m-am implicat foarte mult în ceea ce am făcut și s-a văzut că a fost cu pasiune nu a fost doar pentru diplomă sau pentru CV, atât pe plan sociale și extrașcolar, cât și pe plan academic. 

Prin pasiunile mele am arătat că vreau să înțeleg mai bine lumea, atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere social și cel mai mult îmi place că la Harvard se pune foarte mult accent pe viziunea asta holistică și persoanele care sunt pregătite pe mai multe domenii, deci dacă vă doriți să aplicați la Harvard e important să fiți dezvoltați pe mai multe laturi. De asemenea, am încercat să arăt partea cea mai autentică a mea în aplicație și nu am trimis-o până nu m-am asigurat că nu există lucruri în plus pe care aș putea să le scriu despre mine și să schimbe perspectiva. ”, detaliază românca.

 

Interviuri cu alumni și ofițeri de admitere

 

Un alt element important al procesului de admitere a fost interviul. Rafaela a avut o primă discuție cu un absolvent Harvard din România, care locuiește în prezent în Anglia.

„Apoi am avut următoarea etapă, cea de interviu cu un alumn care a terminat la Harvard din România și acum este stabilit în Anglia, care a funcționat foarte bine, interviul a fost pozitiv și am primit oportunitatea unui al doilea interviu cu un ofițer de admitere. În mod normal nu toți aplicanții primesc acest al doilea interviu, dar are ca rol informarea cu privire la candidat, adică am fost întrebată mai pe larg despre activitățile mele extrașcolare la nivel logistic, la nivel de echipă pentru a înțelege mai bine cine sunt și cu ce mă ocup. ”, specifică eleva.

 

Sfaturi pentru elevi

 

Decizia finală a venit pe 12 decembrie, la ora 2 dimineața, iar Rafaela a fost acceptată în cadrul programului Restrictive Early Action.

„Decizia a venit pe 12 decembrie seara, mai exact pe 13 decembrie la 2 dimineața. Am fost aplicant la Restrictive Early Action, iar facultatea o voi începe în toamna anului viitor și o voi termina în 2029 și am aplicat împreună cu „Vreau să studiez în America” pentru a mă ghida în proces.

Pentru cei care visează să studieze la Harvard, Rafaela are un mesaj clar: „Este important să vă dezvoltați pe mai multe laturi. Harvard caută oameni cu o viziune holistică, care sunt pregătiți în diverse domenii și care pot contribui semnificativ la comunitate”.

 

@rafaelabarac Replying to @zideanumarius #harvard #fyp #viral #classof2029 #romania #suceava ♬ original sound - Rafaela Barac

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel