Organizația Națiunilor Unite(ONU) a recrutat o tânără polițistă din România. Angela Dumitrache face parte din cel mai important departament de securitate al acestei structuri guvernamentale. În România, a lucrat ca polițist criminalist și spune că a conștientizat cât de importantă e protecția oamenilor.
„Este o poliție diplomatică, mi-am schimbat puțin modul de a lucra. Avem sisteme de verificare, lucrăm cu programe noi, cu tehnici noi, pe care nu am avut ocazia decât aici să le învăț și să le pun în aplicare", a spus polițista într-un interviu acordat TVR.
Potrivit sursei citate, Angela Dumitrache spune că simte responsabilitatea funcției în fiecare zi, pentru că șefii tuturor statelor vor informații precise și trebuie să fie în alertă zi de zi.
O polițistă din România, recrutată de ONU. Cum s-a adaptat la New York
Pandemia de Covid a prins-o pe Angela Dumitrache la New York. Polițista a fost șocată să vadă cum orașul s-a schimbat brusc, urmare a restricțiilor impuse de noul coronavirus.
"Chiar a fost o perioadă foarte dificilă, dar noi, ca și poliția din New York, ca și doctorii și personalul medical am fost obligați să ne servim lucrul și să venim la muncă 24 din 24 h și am fost nevoiți să venim și să ne adaptăm altor tipuri de măsuri", a precizat Angela Dumitrache, potrivit sursei citate.
ONU recrutează anual polițiști care se remarcă în domeniul securității, iar perioada 2020-2021 a fost una specială din toate punctele de vedere. Șefii statelor au avut ca principal obiectiv securitatea în sănătatea publică.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News