O tânără refugiată din Ucraina a născut gemeni, la spitalul din Vaslui: "Trebuie să rezistăm și să ne continuăm viața"

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
O tânără refugiată din Ucraina a născut gemeni, la spitalul din Vaslui Trebuie să rezistăm și să ne continuăm viața.
O tânără refugiată din Ucraina a născut gemeni, la spitalul din Vaslui Trebuie să rezistăm și să ne continuăm viața.

O tânără refugiată din Ucraina a adus pe lume gemeni, la spitalul din Vaslui. Femeia a ajuns în România, alături de soțul său și alți trei copii ai lor. Deoarece i s-a făcut rău, o ambulanță a dus-o la spital, unde a născut doi băieți, perfect sănătoși. Părinții se gândesc să îi numească Petru și Pavel.

Svetlana este din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. A fugit cu mașina, cu soțul și cei trei copii ai lor, în urmă cu cinci zile, când erau asediați de ruși. Au parcurs sute de kilometri și au trecut în România pe la vama Albița.

Femeia se aștepta să nască abia în aprilie, dar, îndată ce a ajuns la adăpost, în România, și-a dat seama că are nevoie de ajutor medical.

”Mamei i s-a rupt apa. S-a internat înainte de miezul nopții și a născut după cinci ore doi băieți de peste 2000 gr. Se simt bine”, a povestit Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului de Urgență Vaslui

“Aici, oamenii cărora le-am cerut ajutor s-au purtat exemplar. Slavă Domnului că există astfel de oameni care ne ajută!”, spune Andrei, tatăl copiilor. 

 

“Ne-am încuiat casele și am plecat. Rudele mele au ramas acolo”

 

Fericiți că sunt sănătoși cu toții, femeia de 35 de ani plânge pentru ce a lăsat în urmă acasă. ”Acum, acolo este groaznic să trăiești cu copii, e o amenințare la viața copiilor, pentru că așteptarea e foarte apăsătoare. Nu știi ce te așteaptă. Ne-am încuiat casele și am plecat. Rudele mele au ramas acolo. Ne facem mari griji pentru ele”, a mărturisit Svetlana, mama copiilor, relatează Stirile PRO TV.

Cei doi soți spun că, deocamdată, vor să rămână în România, până când se vor liniști lucrurile în Harkov.

”Durere și disperare, însă încerc să sper, pentru că eu cred în mai bine, am speranță. Trebuie să trăim acum, să mulțumim, să rezistăm și să ne continuăm viața, pentru că sunt timpuri peste care trebuie să trecem, să supraviețuim”, mai spune Svetlana, mama copiilor. O alta refugiată din Ucraina a născut joi la Suceva. Fata de 17 ani a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel