Publicitate
Totul s-a întâmplat în luna august a anului trecut, atunci când tânăra se întorcea de la muncă, din Germania, cu un autocar, şi a coborât într-o benzinărie din Satu Mare pentru a merge la toaletă.
Acolo, tânăra a adus pe lume o fetiţă, însă în loc să ceară ajutorul medicilor şi să aibă grijă de micuţă, a preferat să o arunce la un coş de gunoi şi apoi să se întoarcă în autocar şi să îşi continue drumul către casă, relatează Antena 3. Pe drum însă a început să îi fie rău, iar şoferul a sunat la numărul unic de urgenţă 112. Un echipaj medical a transportat-o atunci pe tânără la spital, acolo unde medicii au descoperit că născuse recent şi i-au alertat pe poliţişti.
Între timp, fetiţa aruncată la coşul de gunoi din benzinărie a fost găsită de un angajat care a auzit-o când plângea. Astfel, poliţiştii au deschis o anchetă, iar tânăra din Botoşani a fost trimisă în judecată.
A născut într-o benzinărie din Satu Mare şi şi-a aruncat fetiţa la gunoi
Fetiţa, care a avut la naştere o greutate de trei kilograme, a fost transportată la spital, iar medicii au stabilit, după consultaţie, că este sănătoasă.
Femeia a fost judecată pentru fapta sa, iar judecătorii din Satu Mare au condamnat-o, în urmă cu câteva zile, la patru ani de închisoare.
Mai mult, au obligat-o la plata unor daune în valoare de 50.000 de lei.
Tânăra nu a recunoscut niciun moment acuzaţia şi a atacat decizia în speranţa că va obţine o pedeapsă mai mică sau chiar va fi achitată.
Fetiţa ei a fost dată în grija rudelor sale din Botoşani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News