ȘtiriDiaspora: De ce ai plecat în străinătate?
Pentru că în România nu am dus o viață ușoară. Înainte să plec dincolo, am stat în Cluj și viața aici e destul de scumpă. În fiecare zi trebuia să mă gândesc dacă o să-mi ajungă banii luna asta să plătesc chiria sau iar trebuie să iau bani împrumut.
ȘtiriDiaspora: Dintre toate țările, de ce ai ales fix Germania?
Să știi că asta nu a fost alegerea mea. Într-o seară, soțul meu a luat un ziar, Piața de la A la Z dacă bine țin minte, și a început să se uite după locuri de muncă, deși lucra în construcții atunci, și a găsit unul în Germania, la Landshut, ca îngrijitor de cai. Și dus a fost. Am luat bani împrumut pentru bilet și încă vreo 50 de euro pe lângă, în caz de Doamne ferește să-i aibă la el, și în două zile era cu bagajul făcut și pe autocar. A stat acolo la cai fix o lună, mai mult n-a vrut. După ce s-a întors acasă, mi-a povestit cât de greu i-a fost și în ce condiții a dormit acolo. Și el de obicei face orice, adică ce este de lucru, aia face fără să comenteze.
ȘtiriDiaspora: Dacă soțul tău s-a întors acasă, tu cum ai ajuns să lucrezi în Germania?
Păi în timp ce el era încă la cai, l-a sunat pe fratele lui care și el era plecat tot în Germania și l-a rugat să-i găsească altceva de lucru. Cumnatul a sunat la un anunț dintr-un ziar și i-a programat un „termin" cum îi zic nemții. A fost la interviu, a dat o probă de lucru și neamțul l-a angajat. Dar și aici a stat doar 2 luni pentru că i s-a făcut dor de casă. A venit înapoi în România și după un an, l-a sunat neamțul să meargă înapoi că are nevoie de om la spălat de vase. El a zis ca nu vine numai dacă o ia și pe nevastă. Și uite așa am ajuns și eu în Germania.
ȘtiriDiaspora: Cât ai lucrat acolo?
Mult, prea mult, câțiva ani buni.
ȘtiriDiaspora: În ce domeniu? Practic, ce făceai?
De toate și nimic. Am lucrat la un hotel care avea și un restaurant. Practic, eram cameristă, dar dacă era nevoie de ajutor în bucătărie sau în restaurant, trebuia să ajut fără să comentez.
ȘtiriDiaspora: Cum ai fost tratată de către nemți?
La început, destul de OK. Când am ajuns acolo, nu știam o boabă de germană, dar știam engleză. Asta cred că n-o s-o uit cât voi trăi; printre primele lucruri care mi s-au spus când am călcat în hotel a fost: „Ești în Germania, trebuie să vorbești germană!". Și așa, de voie de nevoie, cu chiu cu vai, am învățat. Nu știu dacă vorbesc corect sau nu, dar mă descurc.
ȘtiriDiaspora: De ce spui „la început"?
Pentru că pe parcursul anilor, situația s-a schimbat până s-a ajuns în acel punct în care am zis: „Gata, e de-ajuns, eu plec acasă!".
ȘtiriDiaspora: Te rog, dezvoltă!
Știi vorba aia a noastră: „bagi ca negru' pe plantație?”. Eh... chiar așa e! În ultimii ani, personalul s-a rărit, în așa hal încât am rămas doar colega mea și cu mine, pentru că patronul hotelului a văzut că se poate și așa și chiar merge treaba bine, munca a devenit tot mai multă și obositoare, ajungeai acasă după o zi de lucru de ziceai că toată ziua ai tras în jug, munceai luni întregi ca pe bandă rulantă fără liber, dar salariul era același ca la început, uneori chiar mai mic, cică „taxele", ăsta era răspunsul nemților pentru orice, și sunt multe altele care s-au adunat puțin câte puțin.
ȘtiriDiaspora: Ce te-a făcut să pleci din Germania?
Faptul că trăiam mereu într-un stres psihic, cine a lucrat aici, mă refer în acest hotel, știe exact despre ce vorbesc. Nu vreau să dau prea multe detalii pentru că mai am pe cineva din familie și câțiva prieteni care încă lucrează acolo și n-aș vrea să le fac probleme. În ultima vreme, numai când auzeam vocea patronului, mi se ridica părul pe mine. Patronul cam trage la măsea și tot mai mult, în ultima vreme, și se comportă din ce în ce mai urât cu angajații, nu doar cu mine, cu majoritatea, doar că de când am ajuns acolo i s-a pus pata pe noi, pe soțul meu și pe mine, din simplul motiv că nu suntem pupincuriști, ca majoritatea colegilor. Și nu poate accepta asta! El e genul de om care trebuie să aibă mereu dreptate.
ȘtiriDiaspora: Nu știu de ce, dar nu cred că astea ar fi cu adevărat motivele...
Știi ceva? Nici eu nu cred asta! Ceea ce m-a făcut să plec au fost ultimele cuvinte pe care patronul de acolo mi le-a adresat. Era seara, după ce terminasem încă o zi de lucru, și a venit el cu ale lui (din când în când, destul de des, mai încerca el să te „ajute" cu câte una): „Săptămâna viitoare lucrezi doar 2.5 zile (că acolo așa era, lucrai și jumătăți de zile când ăsta era ordinul și n-aveai ce face), că oricum nu faci nimic toată ziua!". Da? Nicio problemă! Și i-am predat demisia pe loc. Ăsta a fost impulsul de care aveam nevoie să pun punct unui coșmar. Păi când am un contract de muncă, nu doar eu trebuie să-l respect, ci și tu ca patron, nu? Dacă eu muncesc doar jumătate din cât ar trebui, păi unde ajung? Cheltuielile sunt tot întregi, nu jumătate. Eu am plecat în Germania pentru bani, nu de dorul lelii.
ȘtiriDiaspora: Regreți că ai plecat de acolo?
NU!!!
*Notă: Numele angajatorului, precum și alte nume proprii au fost omise intenționat pentru a-i proteja identitatea Ioanei. O parte din familia ei încă se află la muncă în Germania și lucrează la același hotel.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
