Oana Stănciulescu, despre lansarea lui Mircea Diaconu: Teatru IEFTIN. Oare ce-l împinge în luptă. Sau cine?

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Lansarea pe care și-a organizat-o Mircea Diaconu este teatru ieftin. "Candidatul poporului", așa cum l-a denumit Victor Ponta, a păcălit cetățenii chiar din prima zi, consideră jurnalista Oana Stănciulescu.

"Domnul Mircea Diaconu, pe care l-am apreciat atunci când a decis să se implice în problemele societății, dar nu l-am mai înțeles ulterior, a început să păcălească alegătorii chiar din prima zi. Mircea Diaconu spune că nu a știut nimeni despre candidatura lui, care s-a născut dintr-o enervare, că nu a cerut ajutor și nu a bătut la nicio ușă. Se pare totuși că cineva a știut - însuși marele politician Victor Ponta, care a recunoscut la Realitatea TV că cel mai probabil îl va susține pe Mircea Diaconu, care nici măcar nu-și anunțase candidatura. Știa și Ion Cristoiu, care a declarat la același post de televiziune, în ziua Congresului PSD, tot înaintea anunțului lui Diaconu, că din câte știe, Pro România și alianța politică pe care o va face îl vor susține pe Mircea Diaconu, care, repet, nu-și anunțase intenția de a candida.

Mircea Diaconu mai spune ceva - că ține ușa deschisă pentru oricine. Și că pentru realizarea unui vis acceptă orice ajutor. Domnule Diaconu, chiar așa? Să te asociezi cu Tăriceanu și Ponta ca să împlinești un vis? Visul cui? Cu orice preț?

Cred că cei trei politicieni trebuie să lămurească mai multe chestiuni ca să înceapă această campanie cu dreptul, adică de pe scările Ateneului. De ce s-a răzgândit Tăriceanu? Cine l-a răzgândit pe Tăriceanu? Ce rol jocă Ponta? Cine este în spatele lor? Cine i-a făcut propunerea lui Diaconu? Fără răspunsuri sincere la aceste întrebări, va fi o candidatură normală, nu altfel. Ca a oricărui politician. Iată de ce cred că pe treptele Ateneului Român a fost un teatru ieftin,  iar Mircea Diaconu nu este un politician altfel.

PS. Domnul Diaconu știe foarte bine că nu a fost singur - singurel nici când a început să strângă semnăturile pentru europarlamentare. Poate ne povestește cum s-a întâmplat minunea", a spus Oana Stănciulescu pentru STIRIDIASPORA. . 

Mircea Diaconu: „Nu mă recomandă nimic. Sunt cel mai banal om din România. Am doar două mâini și două picioare și două nume. Eu sunt banal. Dar nu cumva și președintele nostru trebuie să semene cu noi toți? Adică două mâini și două picioare și sper că și cu un cap. Această funcție pană acum s-a citit greșit. Fișa postului este cu totul alta decât cea care s-a practicat până acum. Toți presedinții de până acum s-au strâns de gât cu premierii. (...) Constituția e bună, dar nu i-a convenit domnului Băsescu și domnului Iohannis. Instituie clar și limpede o republică parlamentară. Nu există noțiunea de șef al statului”.

Mircea Diaconu: „Intenția mea este de a încerca să candidez la prezidențiale. Azi doar spun că aș încerca pentru că sunt suficient de enervat, de nemulțumit și simt că e nevoie de asta. Faptul că vreau nu înseamnă că și pot. Trebuie să strâng 200.000 de semnături, aproape imposibil pentru un singur om. Fără un sprijin din partea oricui, cetățenilor, asociații de toate felurile”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel