Oana Stănciulescu: Dăncilă este Dragnea cu fustă!

Oana Stanciulescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Cu trei zile înainte de moțiunea de cenzură, premierul Viorica Dăncilă anunță PNDL 3. Jurnalista Oana Stănciulescu consideră că este același mod de comportament politic ca al lui Liviu Dragnea.

"Viorica Dăncilă se comportă la fel ca Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. De fapt, Dăncilă este Dragnea cu fustă. De ce? Pentru că înainte de moțiunea de cenzură din această săptămână promite vrute și nevrute - bani cu nemiluita care se vor revărsa prin conductele de gaze, de apă, de miere în toată țara, de la sud la nord și de la vest la est. Ba mai mult, primul ministru al României în anul de grație 2019 lasă să se înțeleagă faptul că primarii nu vor mai primi bani dacă moțiunea va cădea. Prin această declarație, Dăncilă crede că primarii vor pune presiune pe parlamentarii din colegiilor lor și îi vor amenința să nu voteze moțiunea. Cu alte cuvinte, Dăncilă asmute primarii pe parlamentari. Mai mult, Dăncilă nu vrea să facă rectificare bugetară miercuri, înainte de moțiune, ci după, vineri. Doar că dacă Dăncilă cade, guvernul nu mai poate da ordonanțe de rectificare bugetară până la instalarea unui executiv nou, iar primarii pot rămâne cu mâna goală. Amenințarea lui Dăncilă că românii vor rămâne fără apă, gaze, așa cum a mai amenințat și Vâlcov într-o campanie electorală precedentă, dacă va trece moțiunea, arată primitivism politic. PSD nu mai are scăpare cu astfel de politicieni", a spus Oana Stănciulescu pentru STIRIDIASPORA.

Viorica Dăncilă a anunțat, înainte cu trei zile de votarea moțiunii de cenzură, lansarea „PNDL 3 pentru aducțiunea de gaze”.

"Atunci când primarii nu-și vor mai primi fondurile pentru proiectele lor de dezvoltare locală, și mă refer la PNDL 1, PNDL 2, am dat drumul acum la Fondul de Dezvoltare și Investiții, cred că acest lucru va crea o mare nemulțumire și cei care iau o decizie trebuie să se gândească că se vor întâlni cu oamenii și-i vor întreba de ce au luat această decizie. (...) Vrem să introducem și PNDL 3 pentru aducțiune de gaze", a spus Dăncilă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel