Octogenară jefuită în propria casă de o româncă, după ce a drogat-o cu somnifere: Victimei i se făcuse milă de ea într-o biserică

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O fromcă de 74 de ani a fost pedepsită de judecători, după ce a fost acuzată că a jefuit o octogenară. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au condamnat-o recent pe Maria B. la 6 ani, 8 luni și 1.855 de zile de pușcărie, pentru tâlhărie calificată. Ea și victima s-au întâlnit într-o biserică, unde i-a spus că are nepoată bolnavă de cancer și i-a căpătat încrederea.

O pensionară din Iași a trecut prin clipe de groază, fiind jefuită în propria casă de o escroacă pe care a întâlnit-o la biserică! Ieșeanca în vârstă de 85 de ani a fost adormită cu ajutorul unor somnifere.

Inițial, agresoarea a apelat la mila octogenarei într-o biserică, spunând că are o nepoată grav bolnavă. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași care au tranșat dosarul au condamnat-o recent pe Maria B. la 6 ani, 8 luni și 1.855 de zile de pușcărie, pentru tâlhărie calificată. În fapt, judecătorii au luat în calcul și o pedeapsă anterioară primită de femeie.

„Instanța obligă inculpata să îi plătească părții civile E.I. suma de 2.022 de lei, daune materiale, și 2.000 de lei, drept daune morale. Dispune restituirea sumei de 478 de lei către partea civilă, suma de bani fiind sustrasă de la partea civilă”, au afirmat judecătorii ieșeni. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Octogenară jefuită în propria casă de o româncă, după ce a drogat-o cu somnifere

 

Acest proces al Mariei B. (74 de ani) a început pe data de 23 martie 2021. Procurorii au trimis-o în judecată pe femeie sub acuzația de tâlhărie calificată.

„În noaptea de 22 spre 23 februarie 2021, în timp ce se afla la domiciliul persoanei vătămate, inculpata a convins-o să ingereze două pastile cu efect hipno-inductor (care induce somnolența). Apoi, profitând de starea acesteia de inconștiență și de neputința de a se apăra, inculpata a deposedat-o de verigheta de pe deget și cerceii din urechi, telefonul mobil marca Nokia 216, două eșarfe, suma de 150 de lei și o pereche de cercei, bunuri pe care le avea în locuință, după care a plecat, prejudiciul cauzat fiind de 2.500 de lei„, au afirmat procurorii ieșeni.

Aceștia au mai menționat că Maria B. și victima s-au cunoscut în biserica „Trei Ierarhi”, din municipiul Iași. Acolo, B. i s-a plâns octogenarei că are o nepoată grav bolnavă și i-a cerut o sumă de bani. Pensionarei i s-a făcut milă de femeie și a decis să îi dea 50 de lei, dar și numărul de telefon, pentru a ține legătura.

Victimei i se făcuse milă de ea într-o biserică 

 

În perioada imediat următoare, cele două femei au purtat discuții telefonice, Maria B. spunându-i victimei că îi va face o vizită acasă. Astfel, pe 21 februarie 2021, Maria B. i-a transmis ieșencei că va veni a doua zi în Iași, stabilind să se întâlnească în stația CTP Mircea cel Bătrân, în jurul orei 12:00. Cele două s-au întâlnit și au mers în apartamentul octogenarei. Acolo, B. i-a spus ieșencei că vrea să doarmă la ea în noaptea respectivă. Victima a fost de acord cu propunerea acesteia, motiv pentru care i-a arătat camera în care va dormi și i-a dat o bluză de pijama ce a aparținut soțului, care murise.

„În cadrul discuțiilor, persoana vătămată i-a spus inculpatei că se confruntă cu probleme de somn și că nu se simte foarte bine. În jurul orei 19:00, persoana vătămată a pregătit masa și a invitat-o pe inculpată să mănânce. În acel context, inculpata a scos din poșeta sa două pastile și a îndemnat-o pe persoana vătămată să le ia, spunându-i că o vor liniști. Cu toate că persoana vătămată a refuzat să ia acele pastile, inculpata a insistat, reușind să convingă victima să ia o pastilă înainte de masă și una după masă. După ce persoana vătămată a ingerat a doua pastilă, a adormit, declarând că, din acel moment, nu-și mai amintește absolut nimic”, au mai spus anchetatorii ieșeni, citați de BZI.

A doua zi, când s-a trezit, victima a constatat că fusese jefuită, astfel că și-a sunat fiica. Cele două femei i-au trimis un mesaj suspectei, cerându-i să returneze banii și obiectele furate, „pentru a nu o da pe mâna Poliției”. Numai că B. a închis telefonul. În cele din urmă, aceasta a fost identificată de oamenii legii. La audieri, ea a recunoscut comiterea faptei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel