OFICIAL. Uniunea Europeană RETRAGE Serbia şi Muntenegru de pe lista ţărilor sigure

Andreea Cosma |
Data publicării:

Uniunea Europeană a retras oficial joi Serbia şi Muntenegrul de pe lista ţărilor terţe sigure, dinspre care sunt permise călătoriile neesenţiale, numărul statelor vizate fiind redus la 12, transmite AFP.

Astfel, pe listă au rămas Algeria, Australia, Canada, Coreea de Sud, Georgia, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Thailanda, Tunisia şi Uruguay.

Prezenţa Chinei pe această listă rămâne condiţionată de o clauză de reciprocitate - călătoriile dinspre acest stat vor fi permise numai dacă autorităţile chineze vor permite intrarea călătorilor din UE.

Lista, elaborată cu dificultate în urmă cu două săptămâni, se bazează ''în particular'' pe criterii epidemiologice şi este supusă unei revizuiri la fiecare 15 zile. Excluderea Serbiei şi a Muntenegrului de pe lista respectivă a fost propusă în urmă cu câteva zile de preşedinţia germană a Consiliului UE.

Călătoriile ''neesenţiale'' spre Europa au fost interzise de la 17 martie, în vederea combaterii propagării pandemiei de COVID-19. Recomandarea adoptată joi nu are caracter constrângător: ţările membre ale UE rămân responsabile pentru călătorii pe care îi lasă să intre pe teritoriul lor. Ele pot, în deplină transparenţă, să ridice doar gradual restricţiile de călătorie către ţările listate.

Totuşi, UE a încercat să se coordoneze, ţinând cont de libera circulaţie în interiorul spaţiului Schengen.

În ultimele zile, Serbia şi Muntenegrul au înregistrat creşteri îngrijorătoare ale numărului cazurilor de COVID-19. Pe lista respectivă nu figurează SUA, ţara cea mai afectată de pandemie înregistrând 140.000 de decese, dar nici Brazilia (aproape 2 milioane de cazuri şi peste 70.000 de morţi), Rusia şi India, ţară unde epidemia a ''explodat'' de la începutul acestei luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel