44 de țări, dintre care 32 de țări dn Europa, se regăsesc pe noua listă VERDE. CNSU a actualizat lista ţărilor din zona verde. Românii care vin din aceste ţări, nu vor fi nevoiți să intre în izolare sau carantină la sosirea în România.
În ședința condusă de premierul Orban a fost adoptată Hotărârea nr. 34 privind stabilirea listei țărilor membre U.E și ale Spațiului Economic European și a listei țărilor terțe pentru care nu se aplică recomandarea de instituire a măsurii de izolare/carantină asupra persoanelor care sosesc din acestea în România.
Zborurile suspendate către și dinspre statele aflate pe listele anexate Hotărârii nr. 34 se reiau începând cu data de 7.07.2020, se mai arată în Hotărâre.
Lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea:
BULGARIA,
ITALIA,
MONACO*,
NORVEGIA,
CROAȚIA,
SLOVACIA,
REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI AL IRLANDEI DE NORD*,
IRLANDA,
CEHIA,
LIECHTENSTEIN,
POLONIA*,
GRECIA,
AUSTRIA,
CIPRU,
ISLANDA,
FINLANDA,
ELVEȚIA,
MALTA,
SPANIA*,
LITUANIA,
FRANȚA,
UNGARIA,
BELGIA*,
ESTONIA,
GERMANIA,
LETONIA,
SLOVENIA,
ANDORRA*,
DANEMARCA*,
INSULELE FEROE*,
ȚĂRILE DE JOS*,
VATICAN*.
(Notă. * - țări intrate pe lista verde începând cu 7.07.2020, ora 00.00)
Lista ţărilor din Zona Verde din afara UE
CANADA,
MAROC,
ALGERIA,
AUSTRALIA,
RWANDA,
URUGUAY,
JAPONIA,
COREEA DE SUD,
GEORGIA,
NOUA ZEELANDĂ,
TUNISIA,
THAILANDA.
Lista poate suferi modificări, în funcţie de deciziile pe care le ia Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, însă acestea vor fi anunţate.
NOTĂ: Statele care sunt exceptate de la recomandarea măsurii de izolare/carantină sunt stabilite în funcție de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News