Ofiţer MAI arestat preventiv după provocarea unui incendiu care a distrus nouă maşini

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un ofiţer din cadrul unei unităţi militare a MAI din judeţul Galaţi a fost arestat preventiv după ce, pe fondul geloziei, a provocat un incendiu care a distrus nouă maşini aflate în parcarea unui bloc din municipiul Galaţi, informează, miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de 26 octombrie, procurorul militar de caz din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea unei propuneri de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului având gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, fals intelectual şi abuz de autoritate.

„La data de 12.10.2021, în jurul orei 22,07, în timp ce se afla în timpul liber, pe fondul geloziei, a incendiat autoturismul (...) parcat în faţa scării (...) folosind un pet de 2,6 litri benzină achiziţionat în aceeaşi seară, la ora 21,47 (...), incendiul propagându-se şi distrugând alte opt autoturisme, precum şi uşa din termopan cu accesoriile sale de la intrarea în bloc. Amploarea incendiului extins la cele nouă autoturisme şi la uşa de acces în blocul susmenţionat, exploziile diferitelor pneurilor şi ale diferitelor obiecte a cauzat tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice”, se precizează într-un comunicat al Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi.

 

Arestarea preventivă a inculpatului militar pe o perioadă de 30 de zile



Procurorii mai susţin că, prin încălcarea sarcinilor de serviciu, inculpatul l-a determinat în aceeaşi noapte pe un subaltern al său să întocmească, fără vinovăţie, un proces verbal de control în fals în registrul de control de la Prefectura Galaţi. A doua zi, căpitanul a întocmit personal un proces verbal în fals în registrul de control la Agenţia Galaţi a BNR, solicitându-i apoi unei subalterne să declare în fals că în noaptea precedentă ar fi fost controlată de el în timpul serviciului.

Propunerea procurorului militar de caz a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Militar Iaşi, dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului militar pe o perioadă de 30 de zile.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel