Olanda. Procurorii cer retragerea acuzaţiilor împotriva bărbatului care şi-a închis copiii într-o pivniţă şi i-a ţinut izolaţi nouă ani

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură newsbeezer.com
Sursa foto: captură newsbeezer.com

Procurorii olandezi au cerut joi retragerea acuzaţiilor împotriva bărbatului care şi-a închis cei şase copii ai săi într-o pivniţă şi i-a ţinut izolaţi de lume timp de nouă ani.

În toamna anului 2019, poliţia olandeză descoperea cinci copii ţinuţi captivi de tatăl lor într-o fermă din nordul ţării. Sesizarea a fost făcută de proprietarul unui bar care l-a avut drept client pe un tânăr de 25 de ani pe atunci, neîngrijit şi confuz, care spunea că a stat în ultimii nouă ani închis într-o pivniţă, alături de fraţii săi. Suspectul în acez caz este tatăl copiilor, numit în documentele din instanţă drept Gerrit Jan Van D., în vârstă de 68 de ani.

Potrivit presei, acest bărbat, acuzat de sechestrare şi abuzuri, poate scăpa de o condamnare la închisoare. Ori procurorii tocmai au cerut scoaterea sa de sub acuzare, motivându-şi solicitarea prin faptul că bărbatul nu ar putea avea parte de un proces corect întrucât a suferit un atac cerebral în 2016 şi efectele acestuia s-au agravat în timp.

 

Cei patru copii adulţi ai bărbatului nu sunt de acord cu solicitarea procurorilor

 

Convenţia Drepturilor Omului prevede ca un acuzat să aibă dreptul la un proces corect, în cadrul căruia să poată participa activ şi să se poată apăra, notează procurorii. Cei patru copii adulţi ai bărbatului nu sunt de acord cu solicitarea procurorilor, explicând că, în pofida atacului cerebral, tatăl lor nu a avut nicio problemă în a-şi continua faptele.

În timp ce afirmă că starea de sănătate acuzatului se va agrava în timp, procurorii recunosc totodată că ideile acestuia nu s-au schimbat, relatează Adevărul. Bărbatul crede în continuare că lumea se va sfârşi în 40 sau 50 de ani, iar el se va reîntoarce sub forma unui bebeluş.

Pe de altă parte, avocaţii cer eliberarea lui Gerrit Jan van D., aflat în arest de 16 luni. Judecătorul este aşteptat să se pronunţe în ambele cazuri la 4 martie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel