Olanda. Românii, acuzați pe nedrept că au luat parte la revoltele în care mai mulți polițiști au fost răniți

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Fake News în Olanda: „Huliganii români au luat parte la revoltele în care poliția a fost ținta violenței”
Fake News în Olanda: „Huliganii români au luat parte la revoltele în care poliția a fost ținta violenței”

Nu există indicii că „huliganii români” ar fi fost implicați în revoltele izbucnite, în Gelderland, Olanda, după derby-ul NEC - Vitesse de duminica trecută, potrivit unui purtător de cuvânt al Poliției.  

Presa a raportat săptămâna trecută că „huliganii români au luat parte la revoltele în care poliția a fost ținta violenței”. Ar fi vorba despre 15 suporteri ai echipei Steaua București, „un club românesc care are de câțiva ani o prietenie cu nucleul dur al NEC”.

Însuși clubul de fotbal a revenit într-o declarație de săptămâna trecută că „există indicii despre prezența huliganilor din străinătate”.

Poliția a demarat o anchetă majoră asupra revoltelor, dar nu vede niciun motiv să creadă că „huliganii din România au venit la Goffert”: „Cunoaștem zvonurile”, a spus purtătorul de cuvânt. „Dar deocamdată nu există niciun indiciu, așa că pare doar o poveste”.

 

„Nu este nimic adevărat!”



Unul dintre fondatori, care nu vrea să-i fie dezvăluită identitatea, ai prieteniei dintre NEC și Steaua București se distanțează ferm și el: „Nu este nimic adevărat. Cinci băieți români care lucrează și locuiesc în Germania au venit la Wijchen pentru a urmări meciul împreună într-o cafenea. S-au întors în Germania seara”.

Poliția a arestat 23 de persoane în ziua revoltelor. Majoritatea au aproximativ 20 de ani și provin din Nijmegen sau din împrejurimi.

Pe baza imaginilor, poliția speră să poată identifica și aresta și mai mulți revoltători. Nu au fost efectuate arestări în ultima săptămână. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel