OMS, anunţ aşteptat: Când va fi publicat raportul despre apariţia pandemiei

Andreea Cosma |
Data publicării:
tedros-adhanom-ghebreyesus
tedros-adhanom-ghebreyesus

Experţii OMS trimişi în ianuarie în China pentru a studia originile pandemiei de COVID-19 îşi vor publica raportul, elaborat împreună cu experţi chinezi, 'foarte probabil' săptămâna viitoare, a indicat marţi agenţia ONU, transmite AFP.

'Raportul, pur şi simplu, nu este gata', a declarat Christian Lindmeier, purtător de cuvânt al OMS, într-un briefing de presă la Geneva.

'Ceea ce aşteptăm să ne spună membrii misiunii este că raportul va fi, foarte probabil, publicat săptămâna viitoare', a adăugat el.

Publicarea raportului este foarte aşteptată. Iniţial, OMS a afirmat că echipa de experţi, care a stat patru săptămâni la Wuhan, va prezenta un raport preliminar înaintea celui final, însă acest plan a fost abandonat în februarie, fără a fi oferite explicaţii în mod real.

Ulterior, la data de 5 martie, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat că raportul va fi publicat în săptămâna care începe la 15 martie, promiţând că îl va prezenta cu prioritate statelor membre 'înainte de publicare' şi le va expune concluziile.

OMS a fost însărcinată, printr-o rezoluţia adoptată în mai 2020 de membrii săi, să studieze originile virusului SARS-CoV-2, în colaborare cu experţi chinezi.

Selectarea specialiştilor a necesitat mult timp, iar aceştia, recunoscuţi de colegii lor din diverse arii de expertiză, nu s-au putut deplasa în China mai devreme de ianuarie, după lungi discuţii între OMS şi Beijing.

'Aşa cum ştiţi, în cazul acestor rapoarte, cu cât sunt mai multe persoane implicate, cu atât sunt mai multe persoane care trebuie să-şi spună opinia', a subliniat marţi Christian Lindmeier.

Raportul 'trebuie finalizat. Ei vor să o facă în mod corect şi aşteptăm raportul final', a adăugat purtătorul de cuvânt.

Într-o lungă conferinţă de presă la Wuhan la finalul misiunii lor, experţii OMS au expus diferitele ipoteze de lucru cu privire la modul în care coronavirusul a trecut de la un animal la om.

Ei au părut să excludă ipoteza ca patogenul să fi scăpat din institutul de virusologie din Wuhan, aşa cum afirma administraţia preşedintelui american Donald Trump, experţii considerând-o extrem de improbabilă.

Însă, la scurt timp după aceea, directorul general al OMS a avut o abordare diferită, afirmând că 'toate ipotezele rămân pe masă' cât priveşte explicarea originii pandemiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel