ONU: 331 de civili au murit de la declanșarea conflictului din Ucraina

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Peste 300 de civili au murit de la declanșarea conflictului din Ucraina, au anunțat vineri reprezentanții ONU.

Consiliul pentru drepturile omului din cadrul ONU a anunțat că 331 de civili au murit în timpul invadării Ucrainei de către Rusia, potrivit Sky News.

Reprezentanții ONU au mai spus că 675 de civili au fost răniți.

Tot vineri, ONU a anunțat că o comisie independentă va analiza posibilele încălcări ale legii de către Rusia în Ucraina.

NATO îi cere lui Putin să oprească războiul

 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, după o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor membre, că Alianţa nu va impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei şi nici nu va trimite trupe în această ţară, dar a promis Kievului alte forme de sprijin şi i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să oprească imediat invazia în Ucraina, transmite Reuters.

''Acesta este războiul preşedintelui Putin, pe care el l-a ales, l-a planificat şi l-a declanşat împotriva unei ţări paşnice. Cerem preşedintelui Putin să oprească imediat acest război, să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi să se angajeze acum într-o diplomaţie autentică'', a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă după întâlnirea cu miniştrii de externe ai statelor membre, potrivit Agerpres.

Stoltenberg a explicat de ce nu va închide cerul deasupra Ucrainei



NATO a stabilit la această reuniune că nu se va implica în crearea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, cerută de Kiev. ''Înţelegem situaţia disperată, dar considerăm în acelaşi timp că, dacă facem aceasta (crearea unei zone de excludere aeriană - n.r.), vom ajunge la ceva care ar conduce la un război total în Europa, care ar implica mai multe ţări'', a explicat Stoltenberg.

''Aliaţii au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean şi nici trupe NATO pe teritoriul Ucrainei'', a precizat el.

Mai mulţi miniştri de externe din statele Alianţei avertizaseră deja că impunerea unei asemenea zone de excludere aeriană implică riscul unei confruntări directe între NATO şi Rusia.

Războiul din Ucraina este ''sinistru'', dar ''în acelaşi timp avem responsabilitatea, ca aliaţi NATO, să prevenim escaladarea acestui război dincolo de Ucraina, întrucât ar fi chiar şi mai periculos, mai devastator şi ar provoca şi mai multă suferinţă'', a remarcat Stoltenberg.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi hotărât să continue ofensiva militară în Ucraina până la atingerea obiectivelor sale, menţionând printre acestea demilitarizarea Ucrainei şi stabilirea unui statut de neutralitate pentru această ţară.

Cele două tabere au convenit joi seara, la o a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacuarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar, dar care se va aplica numai în respectivele zone. O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene este preconizată la începutul săptămânii viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel