ONU, reuniune de urgenţă pentru a discuta situaţia din Orientul Mijlociu

Florin Răvdan |
Data publicării:
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Iranul a cerut o reuniune de urgenţă a ONU pentru a discuta situaţia din Orientul Mijlociu. Algeria, China şi Rusia susţin cererea Iranului. 

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă luni pentru a discuta despre situaţia din Orientul Mijlociu după o solicitare din partea Iranului, susţinută de Algeria, China şi Rusia, a anunţat duminică preşedinţia elveţiană a Consiliului, informează AFP şi Reuters.

"Acţiunile regimului israelian constituie o ameninţare gravă la adresa păcii şi a securităţii internaţionale şi destabilizează şi mai mult o regiune deja fragilă", a declarat ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, într-o scrisoare adresată consiliului format din 15 membri.

"Republica Islamică Iran, în conformitate cu principiile consacrate în Carta Naţiunilor Unite şi conform dreptului internaţional, îşi rezervă dreptul inerent la un răspuns legal şi legitim la aceste atacuri criminale la momentul potrivit", a scris el.

Numeroase avioane israeliene au finalizat trei valuri de lovituri înainte de zorii zilei de sâmbătă împotriva unor fabrici de rachete şi a altor locaţii din apropierea Teheranului şi în vestul Iranului, a declarat armata israeliană.

Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a respins demersul Iranului la ONU, spunând într-o declaraţie, duminică, că Iranul "încearcă să acţioneze împotriva noastră în arena diplomatică cu afirmaţia ridicolă că Israelul a încălcat dreptul internaţional".

"Aşa cum am afirmat în repetate rânduri, avem dreptul şi datoria să ne apărăm şi vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a proteja cetăţenii Israelului", a spus Danon.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel sâmbătă la "toate părţile să înceteze toate acţiunile militare, inclusiv în Gaza şi Liban, să depună eforturi maxime pentru a împiedica un război regional total şi pentru a reveni pe calea diplomaţiei", conform unei declaraţii a purtătorului său de cuvânt, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel