Opt elevi români au câștigat premiul NASA

Narcis Popa |
Data publicării:

Opt elevi de clasa a XII-a, care studiază la specializarea Matematică Informatică din colegiile naţionale "Octavian Goga" şi "Gheorghe Lazăr" din municipiul Sibiu, au câştigat competiţia secundară numită Virtual Finals a concursului internaţional Zero Robotics, organizat de către NASA şi Universitatea MIT din SUA, potrivit directorilor celor două licee.

Cei opt liceeni sibieni au reprezentat Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Sibiu pentru prima dată în concursul Zero Robotics, potrivit directorului colegiului, Laura Dumitru. Unul dintre liceeni învaţă la Colegiul Naţional "Octavian Goga" şi, împreună cu ceilalţi, au format împreună echipa Valak, pentru că mai exista o echipă (Quaternion) de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, iar regulamentul concursului nu permitea existenţa a două echipe care să reprezinte acelaşi liceu.

"Noi nu am mai avut până acum elevi înscrişi în această competiţie. Este pentru prima dată. Cu atât mai mult este meritoriu rezultatul, având în vedere că participă pentru prima dată. Dar aş vrea să remarc atitudinea absolut deosebită a elevilor din Colegiul Gheorghe Lazăr şi sprijinul domnului director Gabriel Negrea", a declarat marţi,directoarea Colegiului Naţional "Octavian Goga", Laura Dumitru.

Elevii care au reprezentat Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, cei din echipa Quaternion au reuşit să ocupe locul al treilea, în ISS Finals, marea finală a concursului Zero Robotics. Cei de la "Lazăr" au făcut parte dintr-o alianţă, care a luat locul al treilea,între 14 alianţe care au concurat.

ISS Finals înseamnă "programe trimise efectiv roboţilor de pe ISS - Staţia Spaţială Internaţională", potrivit profesorilor de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu.

În cadrul concursului de anul acesta, elevii au primit sarcina fără precedent de a conecta cu succes, în cel mai scurt timp posibil, doi sateliţi, evitând în acelaşi timp ciocnirea sateliţilor de reziduurile spaţiale, în condiţii de microgravitaţie din orbita joasă a Pământului. În timpul competiţiei, roboţii SPHERES vor fi configuraţi cu ajutorul unor cleşti imprimaţi 3D chiar la bordul ISS.

Competiţia Zero Robotics îşi propune să inspire viitori ingineri şi oameni de ştiinţă, oferindu-le elevilor ocazia de a-şi depăşi limitele şi de a-şi dezvolta abilităţi noi în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi să-i ajute să capete abilităţi esenţiale specifice ingineriei, precum rezolvarea problemelor, designul procesului de gândire, training de operaţiuni, muncă de echipă şi abilităţi de prezentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel