Premierul Ludovic Orban a declarat, marți, într-o conferință de presă, că a cerut, în videoconferința cu directorii DSP și prefecții din țară, mai multe lucruri extrem de importante pentru a crește eficiența luptei contra răspândirii coronavirusului.
„Direcțiile de Sănătate Publică vor trebui de Urgență se emite toate deciziile pentru persoanele diagnosticate cu coronavirus, care fie nu s-au internat în spital în urma diagnosticului, fie au ieșit la cerere din spital înainte de a fi vindecate. Este vorba de peste 4.500 de persoane pozitive pentru care în perioada de până la adoptarea legii nu am avut teme pentru a dispune izolarea, evaluarea stării de sănătate și tratamentul în cadrul unităților spitalicești sau la domiciliu, în cazul celor care nu prezintă simptome evidente”, a spus Orban.
De asemenea, premierul a solicitat accelerarea anchetelor epidemiologice atât în cazul persoanelor diagnosticate pozitiv până în prezent, cât și pe viitoar, la persoanele care urmează să fie diagnosticate.
„Este foarte important să se emită deciziile administrative prin care să se dispună izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile pentru orice persoană care a intrat în contact cu persoane care au fost diagnosticate ca fiind pozitive, infectate cu coronavirus”, a mai spus Orban.
Totodată, Orban a solicitat tuturor instituțiilor cu atribuții de control ca, sub coordonarea prefecților, să fie intensificate controalele și să fie mobilizați toți angajații cu atribuții de control pentru a-i identifica pe cei care nu respectă legea și regulile de protecție sanitară impuse prin acte normative emise de Guvern, de ministere, de agenții și de alte autorități ale administrației centrale.
„Am solicitat Poliției să reia controalele”
Premierul a solicitat Poliției să susțină direcțiile de sănătate publică în identificarea rapidă a persoanelor care au intrat în contact cu persoanele infectate, astfel încât „să se dispună într-un termen cât mai scurt posibil măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare în cazul în care acest lucru este solicitat de cetățean”.
„Am solicitat Poliției să reia controalele prin care să se asigure că persoanele pentru care s-a dispus izolarea sau carantinarea respectă măsura dispusă de către autoritățile sanitare”, afirmă premierul.
Ludovic Orban a precizat că în ultima perioadă România se confruntă cu o creștere semnificativă nu doar a numărului de cazuri de covid-19, ci și cu o creștere semnificativă a riscului de transmitere a virusului în comunități.
„Dacă la data de 1 iunie aveam cel puțin un caz în ultimele 14 zile în 350 de localități, astăzi există cel puțin un caz în ultimele 14 zile în 954 de localități. Asta înseamnă că există riscul de transmitere din cauza prezenței acel puțin unei persoane infectate în peste 950 de localități”, a explicat Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News