Potrivit premierului Ludovic Orban, au existat 35.000 de cereri valide pentru care s-a trimis plicul în perioada 4-14 noiembrie prin intermediul Poștei Române. În scrisoare existau instrucțiuni, iar plicul a putut fi trimis sau dus de alegător la misiunile diplomatice. De asemenea, a existat varianta ca plicul să fie trimis în țară până la data de 3 decembrie, la ora 24.00. Toate plicurile care au ajuns după acest termen nu sunt considerate valide, a precizat premierul Orban care a dezvăluit faptul că un prieten i s-a plâns despre acest lucru.
„Inclusiv eu am un prieten care mi-a zis că a trimis plicul cu 12 zile înainte și nu a ajuns la ambasadă până la data de 3. A ajuns în cursul zilei de ieri. Ei primesc din partea AEP că votul exprimat nu este valid și primesc recomandarea că pot să voteze prin prezența la secția de votare. Deși suntem în condiții de pandemie, am reușit prin eforturile Ministerului de Externe, a ministrului Aurescu, să constituim un număr impresionant de secții de votare. (…)
E posibil, fie unii să nu fi votat, deși au primit plicul, există această situație. Și la alte alegeri la care s-a votat prin corespondență au existat multe voturi care nu au fost valide. Este posibil ca unii poate să fi uitat să voteze sau au renunțat să voteze. Mulți din cei care au cerut să voteze prin corespondență au cerut într-un vârf pandemic. Probabil, temători că nu știau dacă pot să voteze la secție au solicitat să voteze prin corespondență. În ceea ce priveste plicurile validate la misiunile diplomatice, sunt peste 3000, iar plicurile care au ajuns în țară care sunt preluate de Poșta Română sunt cica 18.000, deci în total vreo 21.000 de voturi din 35.000”, a spus prim-ministrul Ludovic Orban.
Voturile prin crespondență nu au ajuns la timp
Șeful Guvernului susține că după data de 3 decembrie au ajuns câteva sute de plicuri cu voturi prin corespondență. Orban a mai spus că legea privind votul prin corespondență trebuie să fie îmbunătățită.
„Au ajuns un număr de câteva sute de plicuri cu voturi exprimate care au venit după data de 3 decembrie, ele nu pot fi considerate valide pentru că așa spune legea. Tocmai din cauza aceasta când li s-a comunicat că votul nu este valid, li s-a comunicat că pot vota și fizic. E posibil să fie din cauza serviciilor poștale din țările respective. Îi rog pe cetățenii cărora, poate nu din cauza lor, cei mai mulți, nu li s-a validat votul, să-și exercite votul în cursul zilei de mâine. Asta e procedura legală care a fost instituită, ea trebuie îmbunătățită ”, a precizat Ludovic Orban.
Premierul Orban a mai dezvăluit faptul că AEP a cerut Poștei Române o situație exactă a scrisorilor din cadrul procedurii privind votul prin corespondență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News