În contextul în care România a ajuns marți la 104 decese, Orban a fost întrebat, în Franța, dacă a mai discutat cu preşedintele Iohannis.
„Este o preocupare constantă a mea, ca premier, tratarea serioasă a fiecărui element din lupta contra pandemiei. Chiar şi astăzi am vorbit cu domnul ministru Tătaru, de două ori, de asemenea, am comunicat cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor din România pe temele luptei anti-COVID şi, evident, cu preşedintele suntem într-un dialog permanent”, a răspuns premierul.
Ludovic Orban: „La ora actuală nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive”
Reporterul a insistat spunând că a văzut o declaraţie a vicepremierului Raluca Turcan care anunţa noi restricţii în zona mall-urilor şi noi măsuri pe care le va lua Guvernul.
„Nu cunosc aceste declaraţii. Noi luăm decizii. Când avem de anunţat, deciziile le anunţăm public. (...) Poate s-a referit la cinematografe din mall-uri sau restaurantele din mall-uri, care sunt afectate de restricţiile care sunt impuse când se depăşeşte indicele de 3 la mie, nu cunosc exact conţinutul declaraţiei. La ora actuală nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive, ci intenţionăm să aplicăm legislaţia - hotărârea de guvern privind starea de alertă, ordinele comune, practic, să implementăm măsurile dispuse pentru depăşirea fiecărui prag stabilit”, a spus premierul, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News