Orban: "PSD încearcă să îi forțeze pe primari să le ceară oamenilor să nu voteze la REFERENDUM"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că există informaţii potrivit cărora prefecţii şi preşedinţii de consilii judeţene încearcă să-i forţeze pe primarii partidului de guvernământ să le ceară românilor să nu voteze la referendum.

"Avem informaţii din toate judeţele că prefecţii şi preşedinţii de consilii judeţene încearcă să-i forţeze pe primarii partidului de guvernământ să se aşeze în faţa secţiilor de votare şi să le ceară cetăţenilor care vin la vot să nu voteze la referendum, încălcând grav legea", a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la sediul central al partidului.

În acest context, el a anunţat că PNL va lansa marţi un site unde românii pot transmite informaţii referitoare la tentative de fraudare sau de boicotare a alegerilor europarlamentare şi a referendumului. 

"Suntem într-o stare în care PSD este gata să comită orice fel de abuz, de ameninţare, de şantaj pentru a împiedica exprimarea liberă a cetăţenilor români la referendum. PNL a luat decizia să lanseze un site în cursul zilei de mâine - opreştefrauda.ro - în care cerem fiecărui cetăţean care este ameninţat, care află informaţii privind tentativa de boicot sau de fraudare a alegerilor şi a referendumului de către PSD-ALDE să ne transmită informaţiile pentru a le face publice şi pentru a putea să reacţionăm în timp util împotriva oricărei tentative de fraudă", a arătat preşedintele PNL.

El a făcut apel la români să voteze la referendumul de duminică.

"Referendumul este cea mai desăvârşită formă de democraţie prin care fiecare cetăţean poate să decidă direct asupra unei probleme fundamentale a societăţii româneşti. Să nu se lase minţiţi, păcăliţi, ameninţaţi, manipulaţi de disperaţii care conduc astăzi România şi care încearcă prin toate mijloacele posibile să împiedice prezenţa oamenilor la vot şi exercitarea liberă a dreptului la vot atât la referendum, cât şi la alegerile pentru Parlamentul European", a afirmat Orban. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel