Orban, reacție după raportul GRECO: Solicităm Guvernului României să se angajeze în fața instituțiilor europene

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Reacție dură a PNL după publicarea raportului GRECO.

Partidul Național Liberal remarcă faptul că experții internaționali avertizează asupra problemelor din justiție pe care opoziția le-a semnalat nul trecut când a existat un adevărat asalt asupra justiției din partea PSD-ALDE. PNL amintește și faptul că liberlii au eleborat un proiect de lege care presupune desființare Secției Speciale, de care se vorbește și în raportul Greco.

„Experții internaționali confirmă o dată în plus, în aceeași abordare cu cea a Comisiei de la Veneția și a Comisiei Europene, faptul că deciziile luate de PSD și ALDE nu au avut alt scop decât acela de a compromite lupta împotriva corupției, independența justiției și funcționarea statului de drept. Acest lucru demonstrează că justețea argumentelor Partidului Național Liberal în cadrul dezbaterilor parlamentare și a tuturor acțiunilor întreprinse ulterior, precum și validitatea acuzațiilor aduse de PNL cu privire la agenda anti-europeană a partidelor de guvernământ.

Față de prezenta situație, amintim faptul că Partidul Național Liberal a inițiat un proiect de lege pentru desființarea Secției Speciale pentru anchetarea magistraților, adoptat tacit în Camera Deputaților și aflat în dezbaterea Senatului în calitate de cameră decizională.

Angajamentul PNL, luat odată cu semnarea „Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României”, inițiat de Președintele României, Klaus Iohannis, este acela de a milita pentru revizuirea Legilor Justiției, a ordonanțelor care au operat modificări ale acestora, abandonarea proiectelor care vizează modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală și reluarea de la zero a discuțiilor, numai în acord cu observațiile Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene.

Solicităm Guvernului României să se angajeze în fața instituțiilor europene că va susține acest proiect de lege pentru desființarea Secției Speciale și că va sprijini efectiv implementarea pe deplin și complet a recomandărilor Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneția și ale GRECO. Obiectivul țării noastre trebuie să fie acela de a obține ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, iar acest lucru este posibil doar prin îndeplinirea standardelor prevăzute în rapoartele Comisiei Europene.

Totodată, solicităm Consiliului Superior al Magistraturii să abandoneze procedura de instalare în funcție a noului șef al Secției Speciale, întrucât credibilitatea acestei instituții este pe deplin compromisă și lipsită de recunoaștere din partea experților internaționali. În acest sens, reamintim membrilor CSM opinia formulată de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, organism afiliat Consiliului Europei, care recomandă abandonarea integrală a acestei inițiative.

De asemenea, în condițiile în care situația Secției Speciale se află în analiza Curții de Justiție a Uniunii Europene, o probabilă decizie nefavoriabilă a acesteia nu va face decât să afecteze și mai mult credibilitatea sistemului de justiție din România”, transmite Ludovic Orban printr-un comunicat de presă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel