Organizația Meteorologică Mondială, organism dependent de ONU, a lansat marți o alertă despre „valului de căldură excepțional și periculos” care lovește nord-vestul Statelor Unite și vestul Canadei. OMM a avertizat că „temperaturile extreme reprezintă o mare amenințare la adresa sănătății oamenilor, a agriculturii și a mediului înconjurător”, în special în zonele care nu sunt utilizate pentru încălzire și în care locuitorii nu au de obicei echipamente de aer condiționat.
Organizația Meteorologică Mondială a făcut referire la un raport mai amplu, din 2018, care sfătuiește ONU să avertizeze asupra pericolelor acestei crize de mediu pentru sănătatea umană din cauza creșterii valurilor de căldură, precizează CNN.
Temperaturile record nu apar doar în nordul continentului american ci și în alte zone din emisfera nordică. Se confruntă cu „condiții excepționale” Africa de Nord, Peninsula Arabică, Europa de Est, Iran și nord-vestul continentului indian. În vestul Rusiei și în jurul Mării Caspice sunt temperaturi „neobișnuit de ridicate”, și este de așteptat ca în următoarea perioadă temperaturile să fie ziua peste 40 de grade și noaptea să să nu scadă sub 25 de grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News