OUG justiție. Augustin Lazăr: Afectează dosarul protestului din 10 august și al Revoluției

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Proiectele de modificare a legilor Justiţiei, care sunt făcute în grabă, sunt de natură să afecteze dosarele care sunt în curs, precum cele de pe rolul Parchetelor militare, a declarat, luni, procurorul general al României, Augustin Lazăr, la sediul CSM. 

"Din păcate, proiectele de acte normative, care sunt făcute în grabă, sunt de natură să afecteze dosarele care sunt în curs. De exemplu, pentru marile dosare care sunt pe rolul Ministerului Public şi sunt foarte bine cunoscute, de exemplu cele de pe rolul Parchetelor militare, au fost concentrate resursele umane prin delegare, aduse de la mai multe Parchete pentru a rezolva dosare mari şi complexe. Ei bine, în aceste situaţii vor înceta delegările pe funcţiile respective, iar colectivele care lucrează în acest moment vor fi desfiinţate", a spus Lazăr.

Întrebat dacă este vorba de dosarul Revoluţiei sau de cel privind protestul din 10 august, Lazăr a afirmat că este vorba despre "toate dosarele".

"Va fi foarte dificil de imaginat cum vor putea fi finalizate aceste dosare, despre care toată lumea susţine că dorim să fie finalizate ca România să nu mai plătească sume mari de bani în urma condamnărilor CEDO", a susţinut procurorul general al României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel