OUG privind plafonarea si compensarea, amânată, după ce coaliția PNL - PSD n-a ajuns la o înțelegere

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Ordonanța de urgență prin care se introduc noi praguri pentru plafonarea și compensarea facturilor de energie electrică și gaze naturale nu va ajunge în sedința de azi a guvernului, din cauza disputelor dintre PNL și PSD. 

Confirmarea a venit chiar de la liderul PSD Marcel Ciolacu, la finalul unei întâlniri de urgență pe care a avut-o, marți după-amiază, cu șeful PNL, Florin Cîțu.

”O să luăm decizia mâine”, a răspuns Ciolacu când a fost întrebat ce se întâmplă cu proiectul OUG care ar fi trebuit să intre în ședința de guvern de la ora 16:00.

Disputa este legată de data de la care ar urma să intre în vigoare noile reglementări. PSD a propus ca noul set de măsuri de ajutor să se aplice de la 1 ianuarie, în timp ce PNL și ministrul Energiei, Virgil Popescu, au afirmat că o astfel de variantă nu poate fi luată în calcul, pentru că ar fi neconstituțională, potrivit Realitatea PLUS.

OUG privind plafonarea si compensarea, amânată

 

Liderul PNL, Florin Cîțu, afirma că nu este de acord cu propunerea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, de reglementare a prețurilor la gaze naturale și energie electrică de la 1 aprilie: „Pare bizar să reglementăm prețurile într-o perioadă în care consumul este mic”.

„Pare bizar să reglementăm prețurile într-o perioadă în care consumul este mic. Dacă vrem să luăm această decizie, trebuia să o luăm acum o săptămână pentru perioada până la 1 aprilie. Atunci făcea sens, din punctul meu de vedere. E bizar că vom reglementa prețurile până în octombrie și după aceeași iarăși vine iarna, consum mare și prețurile iar sunt dereglementate. După ce le dereglementezi, iarăși e un puseu. Cineva nu s-a gândit bine înainte... Sau cineva care nu înțelege cum funcționează piața, mecanismele pieței”, spune Florin Cîțu.

Liderul PNL afirmă că va analiza punctul de vedere al social-democraților.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spunea miercuri că guvernul ar putea reglementa prețul la energie electrică și gaze naturale de la 1 aprilie pentru următoarele șase luni: „Este un moment în care statul trebuie să intervină curajos”.

„Este evident că suntem într-o criză energetică majoră. În afară că lovește consumatorii casnici, lovește întreaga economie. Nu e numai România în această situație, ci întreaga Europă. Deci este un moment în care statul trebuie să intervină curajos. Rămân la părerea personală că prețul de la 1 aprilie va trebui reglementat pe o perioadă de șase luni”, afirma Marcel Ciolacu, citat de Mediafax.

El a precizat că legislația permite reglementarea prețului la energie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel