Pașaportului CRDS, document inventat de regimul comunist care a fost gândit că o procedură de sancționare a cetățenilor care au fugit din țară și care trebuiau pedepsiți în vreun fel, chiar și numai pentru perioadele de timp cât aceștia reveneau temporar în România, în vacanță sau pentru a încheia anumite acte în formă autentică (înstrăinări de imobile, succesiuni, etc.). În acest fel li s-au negat drepturi de cetățean al României.
Au trecut 28 de ani de la căderea regimului comunist și această chestiune nu a fost încă reparată. Este nedrept să-i pedepsești pe românii cu domiciliul în străinătate, care numai în ultimii 10 ani au trimis în țara peste 50 miliarde de euro. Este nedrept să-i forțezi să își ascundă atributele de identitate, sau să declare în fals un domiciliu în România, doar pentru a evita problemele de mai jos.
Conform legislației existente, titularul Cărții de identitate este obligat să solicite schimbarea documentului, în termen de 15 zile de la data modificării situației de facto, precum și schimbarea domiciliului.
Persoanele care își stabilesc domiciliul (și nu rezidență de vacanță) în străinătate ar trebui să solicite Ambasadei României, Pașaportul CRDS și totodată să predea Cartea de identitate națională, moment în care încep problemele atât pentru titulari, cât și pentru autorități.
1. Problemele cetatenilor romani cu domiciliul in strainatate si posesori de pasapoarte CRDS:
a.) La revenirea in tara, titularii de pasapoarte CRDS sunt discriminati fata de cetatenii romani cu domiciliul in tara, sau fata de cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, dar care au omis sa-si actualizeze actele de identitate, pentru ca pasaportul CRDS nu este recunoscut ca act de identitate in Romania.
Astfel,
- nu pot semna acte notariale, deci nu pot cumpara sau instraina imobile, nu pot incheia documente succesorale, nu se pot asocia, etc.
- nu pot inchiria o locuinta (necesara chiar si numai pentru obtinerea Cartii de indentitate provizorii este necesar un domiciliu in Romania),
- nu se pot legitima cu Pasaportul CRDS in fata instantelor de judecata,
- nu se pot asocia in cadrul societatilor comerciale,
- nu pot deschide un cont bancar,
- nu pot obtine si nu-si pot preschimba permisul de conducere,
- in multe cazuri nu pot nici macar sa inchirieze o masina sau sa se cazeze la un hotel,
si lista problemelor poate continua la nesfarsit.
b.) Problemele pe care le intampina titularii de Pasapoarte CRDS in tara de domiciliu nu se rezuma doar la incomoditatea de a purta Pasaportul asupra lor la locul de munca, la cumparaturi, la piata, la pescuit, la plaja si oriunde se deplaseaza, pentru ca oriunde in lume trebuie sa detii un act de identitate asupra ta, sa te poti legitima in fata autoritatilor. Astfel, suntem discriminati fata de cetatenii tarii gazda, dar si fata de alti cetateni ai altor state care le ofera resortisantilor, carti de identitate nationale, unde este trecut domiciliul din strainatate.
Nu pot calatori in spatiul comunitar doar cu o simpla Carte de identitate, drept comunitar recunoscut, dar nu vor putea calatori nici in interiorul statului de domiciliu in situatia in care titularul de pasaport CRDS are nevoie de o viza de calatorie si lasa pasaportul la vreo ambasada, pentru obtinerea unei vize. De exemplu, pentru USA, Rusia, China, etc., exista o procedura birocratica in care titularul de Pasaport CRDS ar ramane fara pasaport, deci fara nici un act de identitate pe perioada in care pasaportul se afla la ambasada.
Ceteteanul roman care locuieste in sud-vestul Germaniei si trebuie sa-si lase pasaportul la o ambasada din Berlin, nu va putea calatori cu avionul, pentru ca nu va avea acte de identitate pentru imbarcare la intoarcere, dar va putea sa calatoreasca cu trenul sau cu masina sute sau mii de km distanta, riscand ca la intoarcere sa plateasca amenzi sau sa fie retinut, in cazul in care este oprit pentru identificare si nu va putea s-o faca.
In aceeasi situatie imposibila se afla si romanii cu domiciliul in teritorii unde nu exista reprezentante diplomatice romane, precum Madagascar, Costa Rica, etc., sau teritorii insulare: Insulele Canare, Baleare, etc.
Cum vor proceda pentru obtinerea vizelor, sau pentru reinnoirea pasaportului cetatenii romani cu domiciliul in insulele spaniole? Zboara la Madrid, depun pasapoartele la o ambasada si...?!? Si ce fac? Nu pot reveni acasa pe insula, pentru ca singurele variante de transport sunt cu avionul, sau cu feribotul, iar ambele variante necesita acte de identitate pentru imbarcare, iar un Titlu de calatorie emis de Ambasada Romaniei asigura deplasarea doar spre Romania. Deci pe toata perioada in care pasaportul ramane in custodia unei ambasade, ramai blocat la Madrid. Daca pentru obtinerea unei vize este necesar un termen de 5-10 zile, pentru reinoirea Pasaportului CRDS termenul depaseste 30 de zile.
Mai mult, cetatenii romani aflati intr-un teritoriu fara reprezentare diplomatica, in caz de pierdere, furt, sau distrugere a Pasaportului CRDS, nici macar nu s-ar putea deplasa pana la cel mai apropiat oficiu consular.
2. Problemele statului roman cu privire la identificarea propriilor cetateni
Lipsa unei evidente reale. De nenumarate ori autoritatile romane s-au vazut in imposibilitatea de a cunoaste numarul real al cetatenilor romani cu domiciliul in strainatate, lucru necesar si activitatii electorale.
Astfel, listele electorale ale Autoritatii Electorale au aratat ca numarul cetatenilor romani cu domiciliul in strainatate a fost de putin sub 634.000, evidenta fiind bazata pe numarul pasapoartelor CRDS eliberate, insa estimarile diverselor surse spun ca in realitate sunt intre 4 – 12 milioane de romani cu domiciliul in strainatate. Acest lucru a creat dezechilibre in arondarea unor sectii de votare si nemultumiri din partea electoratului.
Cei mai multi dintre romanii care si-au stabilit domiciliul in strainatate nu si-au actualizat actele de identitate si acest lucru se datoreaza tocmai problemelor descrise mai sus.
Acest lucru creaza o alta problema statului roman, atunci cand se incep demersuri de gasire/urmarire/executare a unui cetatean, sau cand se considera ca la o anumita adresa locuieste o anumita persoana, dar in realitate lucrurile sunt total diferite. Probabil aveti cunostinta despre interventiile “mascatilor” la adrese unde locuiesc cu totul alte persoane decat cele cautate, sau de sanctiuni (ex. o amenda de circulatie) sau acte administrative transmise unei persoane care nu mai locuieste la acea adresa.
Cei mai multi dintre romanii care si-au stabilit domiciliul in strainatate si care nu au optat pentru pasaportul CRDS, nu mai au nici o legatura cu adresa din Romania, trecuta in Cartea de identitate, iar cei mai multi dintre ei au declarat si vor declara in fals aceeasi adresa atunci cand isi vor reinnoi Cartea de identitate.
La fel se intampla si cu cei aproape un milion de cetateni din Republica Moldova care au primit cetatenia romana si care, pentru a beneficia de avantajele comunitare ale Cartii de identitate romane, au declarat in fals un domiciliu stabil in Romania. Cred ca nici 1% dintre ei nu locuiesc, sau nu mai au vreo legatura cu acea adresa. Este curios cum ii va urmari ANAF-ul pentru colectarea taxelor si impozitelor.
Majoritatea tarilor europene nu le ofera rezidentilor straini o carte nationala de identitate, asa cum Romania o face. Da, Romania ofera o Carte de identitate pentru strainii rezidenti in Romania, insa cetatenilor sai, romanilor cu domiciliul in strainatate le este refuzat acest drept in prezent.
Spre exemplu, Spania a retras Cartile de identitate pentru straini, document cu care se putea calatori in interiorul UE, iar in prezent ofera un document fara fotografie, in care este mentionat CNP-ul spaniol si adresa de domiciliu. Germania la fel, nu-ti ofera decat un document pe suport de hartie, cu care iti poti demonstra rezidenta.
In fond, nu este obligatia statului gazda sa-ti elibereze acte de identitate, ci obligatia statului al carui cetatean esti. Romania trebuie sa elibereze acte de identitate cetetenilor sai cu domiciliul in strainatate, pe principii de egalitate cu ale cetatenilor romani cu domiciliul in Romania.
Modul de rezolvare
Camera Deputatilor lucreaza in acest moment la Legea Cartii de Identitate (PL-x nr. 575/2017)
Noi, romanii cu domiciliul in strainatate avem nevoie de Cartea de identitate nationala, in care sa fie inscris domiciliul real din strainatate, cu luarea in evidenta Registrului CRDS si astfel sa putem intra in legalitate, sa ne actualizam datele si atributele de identitate, fara alte constrangeri si fara sa declaram in fals domicilii inexistente.
Eliberarea Cartii de identitate ar trebui sa fie facuta de catre autoritatile nationale competente si de catre misiunile diplomatice ale Romaniei in strainatate, pentru eliberarea cartii de identitate cu domiciliul in strainatate, daca titularul prezinta un document care sa ateste domiciliul in strainatate.
Franta, Belgia, Olanda, elibereaza Cartile de identitate pentru cetatenii lor cu domiciliul in strainatate de catre misiunile diplomatice, sau de catre autoritatile aflate la frontiera, iar schimbarea domiciliului se poate comunica ambasadei on-line, pentru primirea unei noi carti de identitate prin posta.
In final, te rugam sa distribui acest mesaj tuturor romanilor de pe toate meridianele lumii si nu uita sa votezi mai jos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News