Publicitate
Într-o scrisoare deschisă, patru mari organizaţii profesionale din domeniu susţin că sunt judeţe în care culturile sunt compromise aproape integral.
Soluţia găsită de Ministerul Agriculturii pentru depăşirea acestei situaţii a fost să le permită fermierilor să schimbe destinaţia culturii afectate de secetă, primind în acelaşi timp subvenţiile pentru suprafaţă.
Ministrul Petre Daea a anunţat ieri la o videoconferinţă cu instituţiile subordonate că a fost modificat în acest sens ordinul comun emis de miniştrii agriculturii şi internelor.
Se cere declararea stării de calamitate în unele zone din România
Reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare susţin că, deşi seceta din acest an nu este generalizată la nivelul întregii ţări, afectând doar anumite judeţe, fermierii sunt afectaţi mult mai grav decât în anul de recoltă 2020 din cauza efectelor crizelor energetice, de carburanţi sau a războiului.
„Sunt multe cazuri când dificultăţile sunt de natura supravieţuirii exploataţiei agricole având în vedere investiţiile mari care s-au făcut în ferme în anul acesta, datoriile pe care aceştia le au pentru inputurile folosite în anul de recoltă 2022, cheltuielile cu arenda şi cheltuielile necesare pentru înfiinţarea culturilor agricole pentru anul agricol 2022-2023. Având în vedere cele expuse sintetic mai sus, luând în considerare datele furnizate de instiţuţiile abilitate, vă rugăm domnule ministru Petre Daea (ministrul Agriculturii, n.r.), să binevoiţi a iniţia toate demersurile legale posibile pentru crearea, aprobarea ordonanţei de urgenţă şi declararea stării de calamitate datorate secetei pedologice severe şi arşiţei atmosferice în localităţile/judeţele unde mai mult de 50% din suprafaţa acoperită de o cultură este afectată”, se menţionează în scrisoare.
Petre Daea s-a dus noaptea să vadă, la lanternă, pagubele făcute de secetă
„Am introdus modificarea conform căreia fermierii constată că planta practic a murit, să o recolteze dându-i destinaţia pe care o consideră necesară, dar să lase în tarlaua respectivă minimum 5% din suprafaţă cu plante rezistente în această fază, în aşa fel încât, în momentul constatării de către comisie, să poată găsi proba martor. De ce acest lucru? Tocmai pentru a nu avea probleme privind acordarea subvenţiei“, a afirmat ministrul de resort, Petre Daea, potrivit Rador.
Ministrul Agriculturii Petre Daea s-a dus să vadă efectele secetei în câmp, chiar dacă afară era întuneric.
Deputatul PSD Romeo Lungu a postat pe Facebook fotografii cu Petre Daea.
„Agricultura nu ține cont de anotimp, de zi sau noapte, ori de data din calendar. Este și motivul pentru care Petre Daea a ținut să vadă singur starea culturilor, imediat după învestirea în funcția de ministru.
La Buzău a ajuns noaptea, dar asta nu l-a oprit din a merge direct pe câmp să evalueze pagubele făcute de secetă. Aceasta creează probleme majore #agricultorilor din toată țara și cere o intervenție #rapidă. Iar asta este și ceea ce face Petre Daea!
Am toată încrederea că va veni în cel mai scurt timp cu soluții pentru fermieri și sistemul de irigații, lucruri vitale pentru #securitatea #alimentară a României”, a scris deputatul PSD Romeo Lungu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News