Bogdan Banu susține că americanii consideră că România este un aliat de încredere, alături de Polonia.
„Americanii au realizat că România, alături de Polonia, sunt aliații cei mai de încredere, fără niciun semn de îndoială, în ceea ce înseamnă relația și parteneriatul cu SUA”, a spus Bogdan Banu într-un interviu pentru DC News.
Liderul comunității de români din Washington DC spune că pandemia a adus un lucru bun pentru comunitatea româno-americană, fiind înființată o organizație care nu a mai existat încă din anul 2006.
„Din pandemie a ieșit un lucru bun pentru comunitatea româno-americană. N-a mai existat din 2006 o organizație națională a românilor americani. Atunci se numea Cora - Congress of Romanian Americans, cei care au fost motorul care a angrenat comunitatea vis-a-vis de aceste momente NATO în 1997 - 2002. Organizația era condusă de un domn Armand Scalare, iar după ce dânsul n-a mai putut să conducă nu a mai existat. Era o organizație umbrelă reprezentând undeva la 20 de alte organizații locale.
Acum, în pandemie, făcând evenimente virtuale, am avut ocazia să colaborez cu organizații românești din Seattle, din Chicago, din New York, din Atlanta cu care până acum n-aș fi avut ocazia să lucrez. Ne-am dat seama că suntem foarte mulți care gândim în același fel, care vrem, fără niciun fel de interes personal sau monetar, să lucrăm în beneficiul comunității românești. Am pus bazele și am lucrat peste un an să înființăm o organizație, să avem un statut”, a precizat Bogdan Banu.
Bogdan Banu: „Eu mă simt român”
Liderul comunității de români din Washington DC consideră că românii când sunt în străinătate sunt mai apropiați de conaționalii de acolo și că el se simte român, de aceea s-a implicat foarte mult în comunitate și a pus bazele legale pentru FORA - Federation Of Romanian American Organizations.
„M-a bucurat pentru că este un efort de la firul ierbii. Atunci când ești în străinătate și ești străin între alții cred că există o apropiere mai imediată față de semenul tău. Eu mă simt român, chiar dacă sunt plecat de atâta timp, de aceea am și rămas implicat în comunitate de atâția ani. Această nouă organizație se numește FORA, a fost lansată oficial în luna mai, iar acum se va alege noul bord al organizației. Eu am făcut parte din bordul acela temporar care a creat organizația legal. Mă bucur să văd că există un interes mare față de această organizație și sper ca prin asta să putem vorbi ca o voce comunitară, atât în relația cu oficialii americani, dar și cu oficialii români”, a declarat Bogdan Banu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News