Panică la înălțime! Pasagerii unui avion care călătoreau din Palma spre Eivissa au trăit clipe de groază din cauza unui român care a vrut să se sinucidă în timpul zborului, scrie presa spaniolă.
Incidentul a avut loc ieri în jurul orei 11.00. Bărbatul de 44 de ani a pus în pericol viața pasagerilor după ce a forțat ieșirea de urgență pentru a se arunca în gol. El a fost imobilizat la timp de pasageri și de echipajul de bord.
Martorii l-au descris ca fiind foarte agitat și nervos. În momentul în care și-au dat seama ce urma să se întâmple, mai mulți călători au sărit instinctiv de pe scaune și l-au pus la pământ.
Comandantul aeronavei a anunțat imediat turnul de control din Eivissa despre incidentul de la bord și a solicitat ajutorul Guardiei Civil la aterizarea pe aeroport. Avionul a fost adus imediat la sol, iar agenții l-au reținut pe român. La interogatoriu bărbatul a dat de înțeles că are probleme psihice și a fost transportat cu o ambulanță la ospiciul Can Misses pentru a fi evaluat. Pe perioada transportului suspectul a fost însoțit o patrulă din Benemérita.
Din primele informații bărbatul călătorea singur și fără nici un fel de bagaj. Anchetatorii au descoperit că individul, cu cinci zile în urmă, pe durata aceluiași zbor, doar că în sens invers, pe ruta Eivissa - Palma, a încercat să-și pună capăt zilelor într-un mod asemănător.
Polițiștii spun că tragedia a fost evitată datorită reacției imediate a pasagerilor și a personalului de zbor.
Românul este acuzat de atentat la securitatea aeriană, iar medicii din Can Misses urmează să evalueze starea de sănătate a bărbatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News