Papa Francisc, a doua zi în România. Unde se va afla astăzi Suveranul Pontif

Andreea Cosma |
Data publicării:

Mii de credincioşi din toată ţara, dar şi de peste hotare îl aşteaptă sâmbătă pe Papa Francisc la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi, unde Suveranul Pontif se va afla în cea de-a doua zi a vizitei sale în România, scrie Agerpres.

La Şumuleu Ciuc, Suveranul Pontif va fi întâmpinat cu Imnul Papal, dar şi cu un vechi cântec bisericesc. Predica pe care Papa Francisc o va rosti în timpul liturghiei oficiate la Şumuleu Ciuc va fi tradusă simultan în limbile română şi maghiară.

Citeşte şi: Papa Francisc, în România. SCHIMBARE de PROGRAM pentru a doua zi a vizitei

La liturghia oficiată în celebrul sanctuar marian, Sanctitatea Sa va purta veşminte liturgice realizate de un cunoscut designer de haine bisericeşti, din Satu Mare, Cristina Sabău-Trifu.

 

Papa Francisc, a doua zi de vizită în România

 

În organizarea marelui eveniment de la Şumuleu Ciuc au fost implicaţi peste 300 de preoţi concelebranţi, precum şi zeci de preoţi care vor fi prezenţi în mulţimea de pelerini pentru a-i împărtăşi pe credincioşi. De asemenea, la slujbă vor participa 60 de episcopi, patru diaconi, iar unele informaţii arată că ar urma să ia parte şi patru cardinali.

Pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Şumuleu Ciuc, sculptată în lemn de tei, cu o înălţime de 2,27 metri, cea mai mare de acest fel din lume, cu o vechime de peste 500 ani, va fi urcată pe munte şi va împodobi altarul de unde Suveranul Pontif va oficia sâmbătă slujba.

 

 Papa Francisc, la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi

 

De la Şumuleu Ciuc, Papa Francisc va pleca la Iaşi, unde va ajunge după ora 17,00, şi va vizita Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină".

Aici se va întâlni cu aproximativ 800 de bolnavi şi de persoane în vârstă. După această întrevedere, se va deplasa cu papamobilul spre Piaţa Palatului Culturii pentru a participa la "Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile". Papa Francisc va susţine un discurs pe scena amplasată în Piaţa Palatului Culturii special pentru acest eveniment.

În ultima zi a vizitei sale în România, Sfântul Părinte se va afla duminică, la Blaj, unde va participa la Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici.

Citeşte şi: Motivul pentru care Papa Francisc nu s-a mai urcat în papamobilul Dacia si a folosit Isuzu

Suveranul Pontif a autorizat încă din luna martie recunoaşterea martiriului a şapte episcopi români greco-catolici: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu - ucişi din ură faţă de credinţă între anii 1950 şi 1970.

Desfăşurată sub genericul "Să mergem împreună!", la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea, vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România are o puternică amprentă mariană. Vizita Papei a debutat vineri, la Bucureşti, şi se încheie duminică, la Blaj.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel