Papa Francisc, apel pentru reformarea ONU: În contextul pandemiei și al războiului din Ucraina „şi-a arătat limitele”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Papa Francisc a lansat un apel pentru reformarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care „şi-a arătat limitele” în contextul pandemiei de COVID-19 şi al războiului din Ucraina, potrivit unei noi cărţi a suveranului pontif, din care cotidianul La Stampa a publicat duminică un fragment, informează AFP.

„Când vorbim despre pace şi securitate la nivel mondial, prima organizaţie la care ne gândim este cea a Naţiunilor Unite (ONU) şi, în special, Consiliul său de securitate. Războiul din Ucraina a evidenţiat încă o dată necesitatea de a face în aşa fel încât actuala structură multilaterală să găsească metode mai agile şi mai eficiente pentru rezolvarea conflictelor”, a declarat papa Francisc.

„În timp de război, este esenţial să afirmăm că avem nevoie de mai mult multilateralism şi de un mai bun multilateralism”, însă Organizaţia Naţiunilor Unite, aşa cum funcţionează ea de la înfiinţarea sa, „nu mai răspunde noilor realităţi”, a adăugat suveranul pontif.

„ONU a fost creată pentru a da o formă refuzului nostru în faţa ororilor cu care omenirea s-a confruntat în cele două războaie din secolul al XX-lea. Deşi ameninţarea pe care ele au reprezentat-o este încă vie, lumea de astăzi nu mai este aceeaşi" şi instituţiile internaţionale trebuie să fie "rodul celui mai mare consens posibil”, consideră liderul de la Vatican.

„Necesitatea acestor reforme a devenit mai mult decât evidentă după declanşarea pandemiei, ocazie cu care actualul sistem multilateral şi-a arătat toate limitele. Din felul în care au fost distribuite vaccinurile am avut un exemplu flagrant pentru situaţiile în care, uneori, legea celui mai puternic cântăreşte mai mult decât solidaritatea”, a declarat, cu regret, papa Francisc.

 

Papa Francisc îndeamnă la „reforme organice”



Liderul de la Vatican îndeamnă la „reforme organice, destinate să le ajute pe organizaţiile internaţionale să îşi regăsească vocaţia primordială de a servi interesele familiei umane”.

Papa Francisc se consideră, totodată, apărătorul „securităţii integrale”, ce constă în garantarea tuturor drepturilor (alimentar, sanitar, economic şi social) în baza cărora cărora instituţiile internaţionale ar trebui să îşi formuleze toate deciziile.

Noua carte a papei Francisc, intitulată „Vă întreb în numele Domnului. Zece rugăciuni pentru un viitor al speranţei”, va fi lansată marţi în Italia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel