Papa Francisc conduce slujba de Florii de la Vatican, la o zi după ce a fost externat: Care este mesajul său adresat lumii

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Papa Francisc conduce slujba de Florii de la Vatican, la o zi după ce a fost externat: Care este mesajul său adresat lumii
Papa Francisc conduce slujba de Florii de la Vatican, la o zi după ce a fost externat: Care este mesajul său adresat lumii

Papa Francisc a participat la slujba oficiată în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican în Duminica Floriilor, important eveniment din calendarul creştin ce marchează începutul Săptămânii Sfinte, la o zi după ce a fost externat din spitalul în care a primit îngrijiri medicale pentru bronşită, relatează Reuters şi AFP.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a salutat duminică dimineaţă, dintr-un vehicul deschis, mulţimea prezentă în piaţa de la Vatican decorată cu peste 35.000 de plante şi flori.

La bordul „papamobilului”, pontiful a afişat o mină serioasă înainte de a celebra slujba, la care promisese că va fi prezent, în faţa a 30.000 de persoane.

În mesajul său adresat lumii de sărbătoarea catolică a Floriilor, Papa Francisc a vorbit despre problema abandonului. „Dumnezeu nu a abandonat niciodată pe nimeni”, nici pe cei care sunt striviți de vinovăție sau de durere extremă, nici pe cei care au respins un copil și au decis să întrerupă o sarcină, a spus Papa Francisc, citat de publicația Il Messaggero.

„Există popoare întregi exploatate și lăsate de izbeliște; există săraci care trăiesc la intersecția străzilor noastre și a căror privire nu avem curajul să o întâlnim; migranți care nu mai sunt chipuri, ci numere; deținuți respinși, persoane catalogate ca fiind probleme. Dar există și atât de mulți creștini invizibili, ascunși, abandonați, care sunt aruncați cu mănuși albe: copii nenăscuți, vârstnici lăsați singuri, bolnavi care nu sunt vizitați, persoane cu handicap ignorate, tineri care simt un mare gol interior fără ca cineva să le asculte cu adevărat strigătul de durere”, a spus Suveranul Pontif în mesajul său din Duminica Floriilor.

„Să cerem astăzi acest har: să știm să-l iubim pe Iisus abandonat și să știm să-l iubim pe Iisus în fiecare persoană abandonată. Să cerem harul de a ști să-L vedem și să-L recunoaștem pe Domnul care încă strigă în ei. Să nu permitem ca vocea Lui să se piardă în tăcerea asurzitoare a indiferenței. Noi nu am fost lăsați singuri de Dumnezeu; haideți să ne îngrijim de cei care sunt lăsați singuri”, a declarat Papa Francisc.

 

Papa Francisc a părăsit sâmbătă spitalul Gemelli din Roma



Papa Francisc a părăsit sâmbătă spitalul Gemelli din Roma unde a fost internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii. „Sunt încă în viaţă”, a glumit suveranul pontif în faţa numeroşilor credincioşi şi jurnalişti adunaţi în faţa spitalului.

Pontiful a fost diagnosticat cu bronşită şi a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice, precizase joi biroul de presă de la Vatican.

Liderul celor 1,3 miliarde de catolici suferă de mai mulţi ani de probleme de sănătate tot mai grave, inclusiv de dureri de genunchi care îl obligă să folosească un scaun cu rotile şi un baston.

În Duminica Floriilor şi cu ocazia liturghiilor de Paşte, este de aşteptat ca el să rămână aşezat în timp ce un cardinal va conduce ceremoniile la altar. Potrivit Sfântului Scaun, această organizare a fost decisă înainte de internarea sa, pontiful argentinian nemaiputând sta în picioare perioade lungi de timp.

Pontiful a mai fost internat timp de zece zile la Spitalul Gemelli, în iulie 2021, pentru o operaţie majoră la colon.

 

Papa Francisc a împlinit zece ani în fruntea Bisericii Catolice mondiale



Papa Francisc a împlinit zece ani în fruntea Bisericii Catolice mondiale la începutul lunii martie. El a adoptat reforme majore în materie de guvernare şi a căutat să creeze o biserică mai deschisă şi în care să existe mai multă compasiune, în pofida unei opoziţii interne, în special din partea conservatorilor.

Durerea de genunchi, care l-a forţat în special să anuleze mai multe întâlniri în 2022 şi să amâne o călătorie în Africa, se află în centrul conjecturilor referitoare la posibila sa demisie. Liderul Bisericii Catolice a lăsat întotdeauna deschisă această posibilitate. Predecesorul său, Benedict al XVI-lea, a demisionat în 2013, luând lumea prin surprindere. Însă, după ce a evocat în iulie posibilitatea "de a se da deoparte", el a declarat în februarie că demisia unui papă "nu trebuie să devină o modă", asigurând că această ipoteză nu figurează "deocamdată" pe agenda sa.

Papa este asistat constant de o echipă de îngrijitori, fie la Vatican, fie în timpul călătoriilor sale în străinătate. O măsură de precauţie cu atât mai necesară în contextul în care pontiful octogenar are un istoric medical problematic - la 21 de ani a fost la un pas de deces din cauza pleureziei şi a suferit o ablaţie parţială la unul dintre plămâni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel