Papa Francisc: "Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu: pacea şi dezarmarea sunt posibile"

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

''Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu: pacea şi dezarmarea sunt posibile. Dar Dumnezeu vrea să se facă voia noastră'', a spus Papa Francisc la sfârşitul rugăciunii Angelus din Piaţa Sf. Petru, reînnoindu-şi intenţia de a încredinţa Maicii Domnului mijlocirea păcii: ''în special pentru Ucraina cea chinuită, care suferă atât de mult''.

Publicitate

''Şi noi, păcătoşii, am primit un dar iniţial care ne-a umplut viaţa, un bine mai mare decât toate celelalte, un har originar, de care de multe ori nu suntem însă conştienţi. Despre ce este vorba? Despre ceea ce am primit în ziua Botezului nostru, de care, din acest motiv este bine să ne amintim, şi să sărbătorim. Vorbim mult despre păcatul originar, însă avem şi un har originar'', spusese mai devreme Suveranul Pontif.

''Evanghelia solemnităţii de astăzi ne introduce în casa Mariei pentru a ne vorbi despre Buna Vestire. Îngerul Gavriil o salută pe Fecioară astfel: ''Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine''. Nu o cheamă pe numele ei, Maria, ci cu un nume nou, pe care ea nu-l cunoştea: cea plină de har. Plin de har, şi deci goală de păcat, acesta este numele pe care i-l dă Dumnezeu şi pe care îl sărbătorim astăzi. Să ne gândim la uimirea Mariei care abia atunci şi-a descoperit cea mai adevărată identitate. Într-adevăr, chemând-o cu acest nume, Dumnezeu îi dezvăluie cel mai mare secret al său, pe care anterior îl ignorase. Un lucru asemănător ni se poate întâmpla şi nouă''.

Papa Francisc a continuat: ''Haina albă a Botezului ne aminteşte că, dedesubtul răului cu care ne-am pătat de-a lungul anilor, se află în noi un bine mai mare. Să-i ascultăm ecoul, să-l auzim pe Dumnezeu spunându-ne: ''Fiul meu, fiică mea, te iubesc şi sunt mereu alături de tine, eşti important pentru mine, viaţa ta este preţioasă''. Când lucrurile merg prost şi ne descurajăm, când ne descurajăm şi riscăm să ne simţim inutili, haideţi să ne gândim la asta, la harul originar''.

Papa Francisc: "Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu: pacea şi dezarmarea sunt posibile"

 

''Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că păstrarea frumuseţii noastre necesită un cost, o luptă - spune un un alt pasaj din Angelus - Evanghelia ne arată curajul Mariei, care i-a spus da lui Dumnezeu, care a ales riscul lui Dumnezeu, iar pasajul din Geneză despre păcatul originar ne vorbeşte despre o luptă împotriva ispititorului şi a ispitelor sale. Dar noi ştim acest lucru şi din experienţă: este nevoie de efort pentru a alege binele, pentru a păstra binele care se află în noi''.

''Maria, singura făptură umană fără păcat din istorie, este alături de noi în luptă, ea este sora noastră şi mai presus de toate Mama noastră'', a spus din nou Papa Bergoglio, ''şi noi, care întâmpinăm greutăţi în a alege binele, ne putem încredinţa ei. Încredinţându-ne, consacrându-ne Maicii Domnului, îi spunem: ''Ţine-mă de mână, călăuzeşte-mă: cu tine voi avea mai multă putere în lupta împotriva răului, cu tine îmi voi redescoperi frumuseţea originară''.

Să ne încredinţăm Mariei astăzi, în fiecare zi, repetându-i: ''Maria, îţi încredinţez viaţa mea, familia mea, munca mea, inima mea şi luptele mele. Eu mă consacru ţie'', a spus Papa Francisc în încheierea liturghiei de celebrare a Neprihănitei Zămisliri, potrivit Ri News, titrează Rador.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel