Papa Francisc se vaccinează săptămâna viitoare. S-a programat

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Papa Francisc a anunțat că intenționează să se vaccineze împotriva COVID-19 săptămâna viitoare și chiar și-a făcut programare în acest sens.

Papa Francisc va fi vaccinat săptămâna viitoare, Suveranul Pontif îndemnându-i pe toți să se vaccineze pentru a-și proteja nu numai viața lor, ci și pe a celorlalți, potrivit Reuters.

„Cred că din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să ia vaccinul”, a spus Papa într-un interviu acordat postului TV Canale 5.

„Este o alegere etică, deoarece nu te joci doar cu sănătatea ta, cu viața ta, ci și cu viața al altora", mai spus el.

Vaticanul are aproximativ 450 de cetățeni, inclusiv Papa Francisc, și va lansa propria campanie de vaccinare împotriva coronavirusului.

„Săptămâna viitoare”, a spus Papa, „vom începe să o facem aici, la Vatican, și eu m-am programat. Trebuie să facem asta”.

Papei Francisc, în vârstă de 84 de ani, i s-a îndepărtat o parte a unui plămân, în timpul unei boli când era tânăr în Argentina natală, ceea ce îl face vulnerabil la boală, relatează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel