Parc de distracții, un pericol pentru copii

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Sisteme de alimentare electrică improvizate sau fără împământare şi scaune rupte au găsit comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Braşov într-un parc de joacă organizat în cadrul unui festival din oraş.

Angajaţii Comisariatului Regional de Protecţie a Consumatorilor Braşov au organizat un amplu control la un loc de joacă amenajat în cadrul unui festival din oraş şi au găsit probleme grave care puteau pune în pericol sănătatea copiilor.

„Au fost descoperite numeroase probleme: sisteme de alimentare electrică improvizate, lipsa împământare, elemente rupte sau deteriorate, nu au putut prezenta autorizaţie de funcţionare pentru acea activitate", a declarat Sorin Susanu, comisar şef în cadrul CRCP Braşov.

Acesta a menţionat că o parte dintre instalaţiile din parcul de joacă au fost oprite până la remedierea defecţiunilor.

„Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 13.000 lei pentru punerea în pericol a sănătăţii, lipsa autorizaţiei şi s-a decis oprirea temporară a prestării serviciilor până la remediere agenţilor economici care puneau în pericol consumatorii", a adăugat Sorin Susanu, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel