Deputat USR, membru în Comisia de învățământ: „Elevii nu pot fi COBAII INEFICIENȚEI și lipsei de echitate a miniștrilor PSD“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Deputata USR Cristina Iurişniţi, membră în Comisia de învăţământ, solicită anularea ordinului potrivit căruia elevii care au luat sub nota 5 la evaluarea naţională să urmeze şcoli profesionale.

USR solicită anularea ordinului potrivit căruia elevii care au luat sub nota 5 la evaluarea naţională vor merge în şcoli profesionale, considerând că este o "decizie dezastruoasă", care nu aduce soluţii, afirmă deputata USR Cristina Iurişniţi, membră în Comisia de învăţământ, citată de Agerpres.

"În calitate de profesor şi deputat membră în Comisia de învăţământ, atrag atenţia MEN ca deciziile luate peste noapte, fără studii de impact şi consultare publică, fac mai mult rău oricărui parcurs şcolar al elevilor noştri, care trebuie să fie flexibil şi mai ales predictibil. Avem un sistem de învăţământ subfinanţat cronic, cu schimbări haotice de conjunctură, care doar cârpesc efectele şi nu tratează cauzele scăderii calităţii şi echităţii din învăţământul românesc. USR condamnă acest tip de management falimentar al MEN, care trebuie să revină asupra deciziei discriminatorii şi să ia o decizie echilibrată în spiritul egalităţii de şanse", a declarat Iurişniţi, conform unui comunicat transmis duminică AGERPRES.

Deputata USR susţine că "elevii care au luat sub 5 la evaluarea naţională în clasa a VIII-a nu pot fi cobaii ineficienţei şi lipsei de echitate a miniştrilor PSD".

"Solicităm ferm anularea acestei decizii dezastruoase care nu aduce soluţii. În programul de guvernare, USR sprijină rutele flexibile şi complementare, învăţământul profesional şi orientarea profesională timpurie a elevilor, nu după un eşec la Evaluarea Naţională. Trebuie tratate cauzele nu efectele", a apreciat parlamentara.

Potrivit Cristinei Iurişniţi, soluţiile viabile imediate sunt în funcţie de realităţile socio-economice, diferite, din fiecare judeţ sau regiune.

Astfel, liceele tehnologice pot prelua aceşti elevi pe ruta profesională pentru a veni în completarea şcolilor profesionale inexistente sau statul poate asigura masa, cazarea şi naveta elevilor în învăţământul profesional, precum şi adaptarea unei programe speciale pentru ruta profesională şi tehnică în liceele tehnologice sau în şcolile profesionale în regim dual.

De asemenea, USR susţine alocarea de urgenţă a unor fonduri speciale pentru dezvoltarea şi dotarea şcolilor profesionale, la fel şi pentru finanţarea cursurilor de perfecţionare a profesorilor, maiştrilor/ tutorilor din sistem, creşterea numărului de consilieri şi psihologi şcolari arondaţi la 400 de elevi, şi nu la 800-1.000, cum este cazul acum, care pot orienta profesional elevii încă din clasa a VI-a sau a VII-a, demararea de urgenţă a unei campanii naţionale de informare şi promovare în mass media a şcolilor profesionale, a învăţământului profesional dual, pentru a asigura facilităţi fiscale agenţilor economici, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel