Senatorii PSD şi PNL au votat împreună respingerea unui proiect de lege referitor la dreptul românilor din diaspora de a vota prin corespondenţă
Zi neagră pentru românii cu drept de vot din diaspora. Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului din cadrul Senatului României a hotărât, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenți, să dea aviz negativ propunerii legislative privind exercitarea prin corespondență a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.
5 senatori PNL, 5 senatori PSD și unul de la UDMR, care au votat în unanimitate avizul negativ. Această propunere legislativă a fost pornită la inițiativa parlamentarilor: Badea Viorel Riceard - senator PNL; Fenechiu Cătălin-Daniel - deputat PP-DD; Lubanovici Mircea - deputat PNL; Mihai Aurelian - deputat PNL; Movilă Petru - deputat Independent; Negruţ Clement - deputat Independent; Tomac Eugen - deputat PMP.
Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul Românesc, propunerea a primit aviz iniţial favorabil din partea Consiliului Legislativ. Inclusiv Direcția generală legislativă din cadrul Senatului, chiar de la evaluarea primară a proiectului a trimis din data de 4 iunie 2015 o evaluare în care concluziona: ”Proiectul corespunde principiilor și normelor constituționale; totodată propunerea legislativă se integrează în sistemul legislativ existent.”
Unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul PMP Eugen Tomac a declarat că preşedintele Klaus Iohannis “nu îşi doreşte în mod sincer introducerea votului prin corespodență” deoarece vrea “să-i facă pe plac UDMR-ului” în vederea cooptării uniunii maghiarilor într-un viitor guvern.
Cei 11 parlamentari care au votat împotrivă sunt:
Toma Ion - PSD, Deneș Ioan - PSD, Chiriac Viorel - PSD, Purec Ion-Simeon - PSD, Lazăr Sorin Constantin - PSD, Cotescu Marin Adrănel - PNL, Cristina Ioan - PNL, Luchian Dragoș - PNL,
Bălu Marius - PNL, Pașcan Emil Marius - PNL şi Klarik Laszlo Attila - UDMR.
SURSA: Ziarul Românesc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Cum văd românii Marea Britanie: Țara oportunităților sau un loc al provocărilor?
Alexandra Curtache /
22 feb 2025, 15:33
Marea Britanie ocupă un loc aparte în inima românilor, fiind una dintre principalele destinații pentru muncă, educație și afaceri. Cu o comunitate de peste 1,2 milioane de români, Londra este considerată a treia capitală din lume cu cei mai mulți vorbitori de română, după București și Chișinău, potrivit ambasadoarei României în Regat, Laura Popescu. Într-un interviu acordat AGERPRES, diplomatul a discutat despre modul în care românii percep Marea Britanie.