Parlamentul l-a DEMIS pe directorul AEP care a inițiat controlul la PSD privind cheltuirea banilor publici

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, joi, destituirea directorului general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale a Autorităţii Electorale Permanente, Toma - Bogdan Costreie. 

Comisiile juridice au fost sesizate de Birourile permanente în data de 3 octombrie pentru întocmirea unui raport în privinţa a trei persoane încadrate în categoria înalţilor funcţionari publici parlamentari din cadrul Autorităţii Electorale Permanente: Gabriel-Constantin Saucă, Cristian-Alexandru Leahu, Toma-Bogdan Costreie. 

În 26 februarie, comisiile juridice au stabilit să acorde aviz favorabil pentru destituirea din funcţia publică parlamentară din categoria înalţilor funcţionari publici în cadrul AEP a lui Toma - Bogdan Costreie, având funcţia de director general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.

"După controlul declanșat de AEP la PSD, acest partid a încercat pe toate căile să se descotorosească de funcționarii care au început acest control. Azi, în Biroul Permanent a fost vorba despre destituirea directorului din AEP responsabil de controalele pentru finanțarea partidelor. În mod nelegal s-a scornit retroactiv un așa-zis motiv, că acea persoană nu a avut o declarație de neapartenență la vreun partid, deși nu i s-a cerut vreodată o astfel de declarație și nu a fost chemată niciodată să dea explicații cu privire la acest lucru. Dacă va da în judecată Parlamentul, cu siguranță va avea câștig de cauză pentru că nu este admisibil să destitui o persoană doar pentru că îndrăznește să pornească un control la partidul tău", a declarat deputatul USR Stelian Ion.

În raportul comisiilor juridice se precizează că pentru ocuparea postului de director general în această direcţie a fost organizat un concurs, fără a fi stabilită o procedură distinctă. De asemenea, potrivit prevederilor art. 42 alin. 6 din legea AEP, poate fi numit director general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale orice persoană care îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea de nu fi fost membru al unui partid politic în ultimii 5 ani, iar din documentele anexate, precum şi din raportul de audit intern rezultă că, în vederea desfăşurării concursului, candidaţii nu au depus o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă dacă au avut calitatea de membru al unui partid politic în ultimii 5 ani, mai menţionează raportul comisiilor juridice. 

Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ, a afirmat că în luna ianuarie a fost suspendat controlul privind modul în care au fost cheltuiţi banii primiţi de PSD din subvenţiile acordate partidelor politice în anul 2017, iar Curtea de Conturi a decis ca exercitarea controlului asupra subvenţiilor să se reia începând cu luna august 2019. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel