Parlamentul European a destituit-o pe Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Parlamentul European a aprobat demiterea europarlamentarului grec Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European (PE). Plenul a votat "da" cu o majoritate de peste două treimi (625 de voturi), un vot împotrivă şi două abţineri.

Votul a avut loc prin apel nominal la cererea grupurilor S&D, Stânga şi Dreapta, au precizat birourile Parlamentului European. O analiză a voturilor arată că croatul Mislav KolakuÅ¡ić a votat împotrivă. Olandezul din ECR, Dorien Rookmaker şi germanul din ID, Joachim Kuhs s-au abţinut.

Conferinţa preşedinţilor Parlamentului European, reunită în marţi dimineaţă, a ales să activeze Articolul 21 din Regulamentul Parlamentului European pentru a o îndepărta din funcţia de vicepreşedinte pe Eva Kaili, europarlamentar grec, implicată în scandalul Qatargate, a comunicat Parlamentul European, după o şedinţă care a durat mai mult decât de obicei, amânând însăşi lucrările şedinţei plenului. "Conferinţa Preşedinţilor a decis în unanimitate declanşarea procedurii Articolul 21 pentru revocarea vicepreşedinţiei Evei Kaili. Pentru autorizare este nevoie de votul a două treimi din membrii Parlamentului", a anunţat preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Parlamentul European a destituit-o pe Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte

 

Eva Kaili se declară "nevinovată", "nu are nicio legătură cu finanţările din Qatar", a declarat avocatul femeii, Michalis Dimitrakopoulos, pentru Open TV, după cum a informat presa elenă. "Aceasta este poziţia sa. În mod expres şi categoric", a adăugat avocatul. Întrebat dacă s-au descoperit bani la domiciliul clientei sale, avocatul a spus: "Nu confirm, nici infirm, există confidenţialitate. Nu am idee dacă s-au găsit bani sau câţi bani s-au găsit".

Parlamentul European este cutremurat de un presupus scandal de corupţie, de când Eva Kaili, o socialistă în vârstă de 44 de ani şi unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai instituţiei, a fost arestată vineri la Bruxelles. Kaili este acuzată că a primit bani din Qatar pentru a apăra interesele Emiratului, care organizează în prezent Cupa Mondială FIFA.

Metsola, preşedintele Parlamentului European, unde Eva Kaili lucrează din 2014, a denunţat un "atac" la adresa democraţiei, în timp ce Doha a negat că ar fi fost implicată în tentative de corupţie. Acest scandal a provocat consternare şi în Grecia, unde afacerile şi suspiciunile de corupţie afectează ţara. La Atena, Autoritatea de luptă împotriva spălării banilor a îngheţat toate bunurile europarlamentarei, destituită de partidul socialist Pasok, dar şi ale membrilor familiei sale.

Faceţi "toate eforturi pentru a combate ilegalitatea şi corupţia", este apelul preşedintelui CEI, cardinalul Matteo Zuppi, la întrebarea despre scandalul presupusei dări de mită din Qatar către membrii Parlamentului European. "Într-o perioadă ca aceasta pe care o trăim, în care este nevoie de atâta rigurozitate, cred că toţi trebuie să depunem toate eforturile pentru a combate orice ilegalitate şi corupţie şi pentru a garanta încrederea tuturor în sistemul democratic, în apărarea Europei democratice", observă pe marginea prezentării datelor privind dreptul de azil a Fundaţiei Migrantes, potrivit Rai News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel