Parlamentul European condamnă forța "disproporționată" a autorităților în timpul protestelor

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat joi o rezoluţie în care condamnă utilizarea 'disproporţionată' a forţei de către poliţie în timpul manifestaţiilor, transmite AFP. 

În rezoluţia adoptată cu 438 voturi pentru, 78 voturi contra şi 87 de abţineri, eurodeputaţii au ''denunţat recurgerea la intervenţii violente şi disproporţionate din partea autorităţilor publice în timpul protestelor şi al manifestaţiilor paşnice''. 

Textul nu vizează un stat membru în mod special, dar a dat ocazia unei dezbateri animate în hemiciclul de la Strasbourg. 

Solicitată de o coaliţie reunind socialiştii (S&D), Verzii şi Stânga Unită europeană (GUE), dezbaterea desfăşurată luni seara a fost în parte dominată de situaţia manifestaţiilor ''vestelor galbene'' din Franţa, chiar dacă s-a făcut referire şi la alte ţări - România, Spania, Ungaria, Grecia. 

Eurodeputatul Renaud Muselier, membru al partidului francez Republicanii, l-a comparat pe preşedintele Emmanuel Macron cu 'Jupiter revenit pe Pământ', el reproşându-i şefului statului francez concesiile făcute ''vestelor galbene'' în detrimentul ''regulilor bugetare europene''. 

La rândul său, eurodeputatul francez Yannick Jadot a denunţat folosirea lansatoarelor ''flash-ball'' (LBD, care proiectează gloanţe neletale de cauciuc de calibrul 40 mm până la o distanţă de 50 de metri) - arme controversate folosite de forţele de ordine în timpul manifestaţiilor ''vestelor galbene''. 

''Nu există decât în Franţa, Polonia şi Grecia o utilizare fără limite a acestor instrumente care, potrivit echipelor medicale, cauzează răni de război'', a declarat el. 

Preşedintele formaţiunii Patrioţii, Florian Philippot, fosta ''mână dreaptă'' a liderei dreptei radicale franceze Marine Le Pen, a apărut în hemiciclul de la Strasbourg îmbrăcat cu o vestă galbenă şi cu o mână la ochi pentru a simboliza rănile suferite la ochi de ''vestele galbene'' în timpul demonstraţiilor din Franţa şi a denunţat ''o putere care dă ordine delirante, iresponsabile, insensibile contra propriei populaţii''. 

La finalul votului, grupul GUE şi-a exprimat regretul că eurodeputaţii nu au făcut apel la interzicerea dispozitivelor LBD, iar eurodeputata socialistă franceză Sylvie Guillaume a calificat drept ''inacceptabil'' faptul că această interdicţie ''nu figurează în rezoluţia Parlamentului întrucât dreapta europeană s-a opus''. 

Rezoluţia PE ''condamnă recurgerea la anumite tipuri de arme cu caracter letal redus'', printre care ''proiectilele cu impact cinetic'' (din care fac parte LBD). 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel