Parlamentul Marii Britanii, SUSPENDAT! Regina Elizabeth i-a aprobat cererea lui Boris Johnson. ULTIMA ORĂ

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Parlamentul Marii Britani suspendat. Asta a decis în urmă cu puțin timp Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, aprobând cererea premierului Boris Johnson.

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord, transmite Mediafax.

"Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (...)", se arată într-un comunicat oficial.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel