Pandemia de COVID-19 a schimbat radical modul de derulare a activităților de zi cu zi. Măsuri precum carantinarea orașelor sau chiar a țărilor, interzicerea călătoriilor neesențiale la nivelul Uniunii Europene sau impunerea măsurii carantinei în cazul călătoriilor s-au dovedit eficiente în limitarea răspândirii acestui virus, însă au ridicat probleme referitoare la exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute cetățenilor.
Apariția vaccinului împotriva COVID-19 deschide calea spre ridicarea acestor restricții, însă la momentul actual ne aflăm la începutul drumului. În acest context, reprezentanții unor state ale Uniunii Europene au cerut introducerea unui pașaport de vaccinare, însă acesta ridică o serie de probleme, pe care le vom analiza în cuprinsul acestui material.
1. Ce este pașaportul COVID-19? Care este scopul acestui document?
Ideea introducerii unui pașaport COVID-19 nu constituie o noutate. Primele discuții pe marginea acestui subiect au avut loc în primăvara anului 2020, când a fost analizată posibilitatea introducerii acestui pașaport pe baza testelor antigen sau pe baza imunității oferite de infectarea cu acest virus.
“În afara sferei COVID-19, ideea unui certificat internațional de vaccinare a fost implementată acum 50 de ani, în contextul eforturilor internaționale de eradicare a febrei galbene. La momentul actual, un asemenea certificat este atestat de Organizația Mondială a Sănătății, fiind necesară prezentarea dovezii administrării anumitor vaccinuri la intrarea în unele state ale lumii, respectiv a certificatului internațional de vaccinare sau profilaxie.” afirmă Gabriela Musteață, avocat Iordăchescu & Asociații, pentru Mediafax.
Citeşte şi: Statele UE au DECIS: Cum se va face dovada vaccinării anti-Covid şi ce rol va avea
În contextul campaniilor actuale de vaccinare, pașaportul COVID-19 constituie un document care atestă identitatea persoanei și înregistrările privind vaccinarea împotriva COVID-19, fiind posibilă implementarea sa sub forma unei aplicații mobile, a unui cod QR sau chiar a unei brățări electronice.
Pașapoartele COVID-19 ar putea reprezenta întoarcerea la o viață normală, contribuind la controlul pe termen lung al pandemiei. Astfel, ar fi posibilă utilizarea acestora pentru a permite deținătorilor să călătorească fără restricții, să participe la evenimente sau întruniri de mari dimensiuni, precum concerte sau evenimente sportive, sau să revină la locul de muncă în condiții obișnuite.
“Totuși, pașapoartele ridică o serie de întrebări privind discriminarea, exercitarea drepturilor omului și protecția datelor cu caracter personal, având în vedere faptul că acestea conțin informații cu caracter medical și pot fi utilizate pentru a determina modalitatea în care li se permite cetățenilor să își exercite o serie de drepturi și libertăți, precum libertatea de mișcare sau libertatea de întrunire și de asociere.” este de părere Av. Gabriela Musteață.
2. Pașaportul COVID-19 și restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale
Pașaportul COVID-19 ar putea fi utilizat atât ca o formă de restricționare a libertăților fundamentale, precum și ca o modalitate de exercitare normală a acestora. Spre exemplu, dacă aceste documente ar fi utilizate pentru a permite trecerea granițelor în interiorul Uniunii Europene fără a exista obligația de carantină, deținătorii acestora își vor putea exercita libertatea de mișcare în condiții obișnuite, însă persoanele care nu dețin acest pașaport vor avea în continuare limitat exercițiul libertății de mișcare.
“Libertatea de mișcare este reglementată de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, conform căruia „1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reşedinţa în interiorul graniţelor unui stat. 2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv a sa, şi de reveni în ţara sa.” Cu toate acestea, libertatea de mișcare poate face obiectul unor restricții și limitări, în anumite condiții. “, continuă av. Gabriela Musteață.
Libertatea de întrunire și asociere este recunoscută de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind reglementată de art. 11 din Convenție, fără a constitui însă un drept absolut, deoarece este posibilă restrângerea exercitării acestui drept în vederea protecției sănătății, cu respectarea unor cerințe.
Prin urmare, limitarea acestor libertăți este posibilă dacă măsura este prevăzută de lege, corespunde unei nevoi sociale, precum protecția sănătății, și este necesară și proporțională în raport cu scopul urmărit. În contextul actual, analiza se raportează la posibilitatea exercitării acestor libertăți de către anumite persoane, respectiv deținătorii acestor pașapoarte, în condiții obișnuite.
A fost susținută ideea că restrângerea libertății unor persoane care nu prezintă risc de infectare sau de transmitere a virusului nu este justificată și nici etică. Cu alte cuvinte, restrângerea libertății unor persoane, respectiv a cetățenilor care nu dețin un asemenea pașaport, ar avea la bază un motiv etic valid în contextul în care ar evita restrângerea acestor libertăți față de toți cetățenii. Astfel, problema principală care intervine este referitoare la discriminare.
3. Pașaportul COVID-19 împarte oamenii în două categorii – o sursă de discriminare?
Convenția Europeană a Drepturilor Omului recunoaște dreptul la egalitate, instituind garanții împotriva discriminării: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire [...]”.
În momentul de față, vaccinul împotriva COVID-19 nu este disponibil pentru toți cetățenii, campaniile de vaccinare fiind organizate în mod etapizat, în funcție de anumite criterii. Astfel, implementarea unui asemenea pașaport ar constitui un factor de discriminare prin raportare la persoanele care nu au acces la acest vaccin.
În plus, administrarea vaccinului este contraindicată pentru anumite persoane, spre exemplu cele care dezvoltă alergii față de substanțele vaccinului. Astfel, față de aceste persoane, o eventuală discriminare nu va putea fi înlăturată nici ulterior, când vaccinul va fi disponibil pentru întreaga populație.
“În acest context, va trebui acordată o atenție deosebită acestui aspect, propunând alternative precum scutirea medicală de la vaccin sau posibilitatea de a exercita aceste libertăți pe baza unui test RT-PCR negativ. În orice caz, vaccinarea este facultativă, constituind un drept, iar nu o obligație. Astfel, aceste alternative trebuie să fie accesibile și pentru persoanele care nu doresc să se vaccineze”, spune Gabriela Musteață.
4. Concluzii
Eforturile internaționale de limitare a răspândirii COVID-19 și de gestionare a pandemiei, inclusiv implementarea unui pașaport de vaccinare, pot intra în conflict cu exercitarea libertăților fundamentale, conducând la restrângerea acestora. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere faptul că pandemia de COVID-19 reprezintă o situație excepțională ce pune presiune pe întregul sistem medical și pe economia statelor. Astfel, având în vedere aceste obiective, este permisă restrângerea exercițiului unor libertăți, însă adoptarea măsurilor trebuie realizată cu mare precauție, având în vedere cerințele de legalitate, necesitate și proporționalitate. Mai mult, trebuie acordată o atenție deosebită protecției datelor cu caracter personal, având în vedere faptul că datele medicale intră sub protecția GDPR, iar dreptul la protecția datelor și a vieții private constituie un drept fundamental, protejat la nivel european.
La nivel internațional, s-au format două tabere: pro și contra pașaportului COVID-19, fiecare prezentând argumente medicale, juridice sau etice. Recent, membrii Consiliului European au decis să lucreze la o formă standardizată și interoperabilă de dovadă a vaccinării în scopuri medicale. În urma acestei videoconferințe, Charles Michel, președintele Consiliului, a declarat faptul că, pentru început, este necesar să fie stabilite elementele comune care să fie incluse în aceste certificate medicale, urmând ca ulterior să se stabilească scopul în care acestea pot fi utilizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
