Patriarhul Daniel, decorat de președintele Klaus Iohannis, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Patriarhul Daniel, decorat de președintele Klaus Iohannis, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni
Patriarhul Daniel, decorat de președintele Klaus Iohannis, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat azi, pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-o ceremonie care a avut  loc la Palatul Cotroceni.

Patriarhia Română a anunţat la începutul săptămânii că joi, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, va fi săvârşită o slujbă de Te Deum „ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a Patriarhului Daniel şi asupra ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor mireni”.

La finalul acestei slujbe se va prezenta Actul aniversar al Sfântului Sinod al BOR la împlinirea vârstei de 70 de ani de către Patriarhul Daniel. După aceste momente liturgice, în Sala Aula Magna din Palatul Patriarhiei, se va desfăşura un moment aniversar, în cadrul căruia vor fi prezentate mesajele din partea autorităţilor de stat, precum şi din partea altor instituţii publice. În încheiere, vor fi prezentate un volum şi un film. Evenimentul a avut loc în ziua în care Patriarhul Daniel a împlinit 70 de ani.

 

”Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, vă felicit, Preafericirea Voastră, și am bucuria să vă acord cea mai înaltă decorație a statului român, Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Colan. Vă urez „La mulți ani!”, sănătate, rodnicie în misiunea pastorală și în săvârșirea binelui comun.

Sunteți întâiul Patriarh ales de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Ați urmărit în această întreagă perioadă ca Biserica Ortodoxă Română să aibă locul ei pozitiv și bine conturat în parcursul și împlinirea destinului european al poporului român. Ne amintim prezența activă a Bisericii Ortodoxe Române în cadrul dezbaterilor despre libertatea religioasă și relația dintre state și Culte, prilejuită de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene.

Evoc, de asemenea, rolul fundamental pe care vi l-ați asumat în dezvoltarea dialogului interconfesional și interreligios, în plan național și internațional. Această dimensiune a acțiunii Bisericii Ortodoxe Române se sprijină pe climatul general de armonie dintre cultele religioase legal recunoscute în țara noastră. Este fructificat, astfel, exemplul pozitiv pe care îl oferă România și cadrul nostru legislativ și instituțional în ceea ce privește libertatea religioasă.

Preafericirea Voastră, ați adus o contribuție importantă la afirmarea Bisericii Ortodoxe Române ca important partener de dialog al statului român pentru consolidarea societății noastre democratice - o societate a libertății de conștiință, deschisă dialogului și îmbrățișând valorile comune ale solidarității, carității și iubirii aproapelui.

Vreau să vă felicit pentru exemplul de echilibru și înțelepciune pe care îl oferiți în domeniul extrem de sensibil al relației dintre Culte, precum și dintre acestea și autoritățile Statului, și să vă urez ca și pe viitor Biserica Ortodoxă Română să se manifeste în apărarea și promovarea acestui model de relații! În același timp, înalta decorație care vă este conferită astăzi vine să recunoască meritul Bisericii Ortodoxe Române în procesul istoric de formare a conștiinței naționale, prin acțiunea și jertfa celor care au păstorit deopotrivă limba, dar și credința poporului român: Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Simion Ștefan, Andrei Șaguna.

Preafericirea Voastră, sunteți puternic implicat în păstrarea tezaurului lăsat moștenire de personalitățile spiritualității românești. În zilele noastre, una dintre provocările cele mai complexe, căreia îi răspundeți cu succes, este păstrarea identității spirituale și a coeziunii în comunitățile românești din diaspora. Biserica Ortodoxă Română și-a dezvoltat căi mediatice moderne, care duc mesajul pastoral, misionar și umanitar al credinței până în cele mai îndepărtate comunități românești.

Preafericirea Voastră,

Îmi doresc ca parteneriatul dintre Culte și instituțiile Statului, dintre Biserica Ortodoxă Română și autoritățile publice să continue și să se dezvolte pe fundamentul aspirațiilor și al valorilor pe care le împărtășim: libertatea religioasă, dialogul, cooperarea, solidaritatea, caritatea, respectul pentru diversitatea tradițiilor și prețuirea reciprocă, pentru o civilizație a păcii. Aceste valori au creat și consolidat România modernă. Am convingerea că veți împlini, în continuare, proiectele importante ale Bisericii Ortodoxe Române, că veți susține legătura românilor de pretutindeni cu patria lor și veți inspira tinerele generații sub deviza înaltei distincții care vă este conferită, In fide salus, pentru împlinirea binelui comun!”, a declarat șeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel