Patru bărbaţi au murit împuşcaţi într-un schimb de focuri în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică pe o plajă din nordul Albaniei, în timp ce alţi doi au fost răniţi, a anunţat poliţia, citată de media albaneze, potrivit DPA.
Pe plaja Velipoje din apropiere de Shkoder, membrii a două familii care conduc hoteluri în acel loc s-au certat în legătură cu aranjamentul corturilor şi şezlongurilor.
Nu e clar deocamdată de ce conflictul a escaladat atât de tare încât s-a ajuns la folosirea armelor.
Numeroase forţe speciale au securizat duminică dimineaţă locul unde s-a produs incidentul.
Oaspeţii de la un hotel din apropiere care au fost alarmaţi în somn de focurile de armă au părăsit locul de cazare. Printre ei s-ar fi aflat şi turişti din Kosovo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Serviciile secrete de la Kiev au arestat 9 ucraineni care lucrau la ordinul Rusiei și pregăteau sabotaje
Bogdan Bolojan /
16 apr 2025, 16:42
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri o descoperire alarmantă, care aruncă o lumină nouă asupra metodelor tot mai agresive ale serviciilor secrete ruse în cadrul războiului hibrid purtat împotriva Kievului. Potrivit unui comunicat oficial, autoritățile ucrainene au reușit să aresteze simultan nouă persoane, acuzate că ar fi fost recrutate de către FSB – temutul serviciu federal de securitate al Rusiei, succesorul KGB-ului sovietic – pentru a organiza atacuri teroriste și acțiuni de sabotaj pe teritoriul Ucrainei.