Conform Coleraine Chronicle, românii au oferit dovezi potrivit cărora un bărbat i-ar fi ameninţat prin intermediul unor site-uri de socializare, spunându-le că "o să vă dau foc la casă pentru a vedea cum ardeţi ca nişte şobolani şi o să vă tai gâturile". În plus, forţele de ordine au adunat imagini de pe camere de supraveghere care arată cum, într-adevăr, un bărbat intră în proprietate, iar apoi o ia la fugă după scurt timp.
Suspectul principal a fost reţinut pe 29 decembrie şi, după o noapte petrecută în arest, i-a fost refuzată eliberarea pe cauţiune, astfel că bărbatul rămâne după gratii cel puţin până la următorul termen din proces, care va avea loc pe 18 ianuarie. Avocatul apărării a contestat atât veridicitatea mesajelor transmise pe site-urile de socializare, cât şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Magistraţii au decis ca suspectul să rămână după gratii pe motiv că, altfel, acesta ar putea să-i atace din nou pe români sau ar putea să fugă din ţară, transmite colerainechronicle.co.uk.
Românii îşi caută o nouă casă
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, însă a scos la iveală gestul eroic comis de Daniel Călugăr, unul dintre românii care locuiau în casa distrusă de flăcări. Acesta l-a găsit pe unul dintre compatrioţii săi blocat la etaj, din cauza flăcărilor, i-a strigat să sară pe geam şi l-a prins din săritură astfel încât ambii să se aleagă doar cu răni minore.
Impresionată de gestul lui Călugăr, iubita acestuia, Susan McGoldrick, de 39 de ani, a demarat o acţiune de a găsi soluţii pentru ca cei patru români să-şi găsească o nouă casă în care să locuiască, casa în care locuiau, de pe Charles Street, fiind distrusă complet de incendiu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News