Patru români reţinuţi, după ce ar fi agresat doi polițiști aflaţi în timpul liber

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au reţinut pentru 24 de ore patru bărbaţi cu vârstele cuprinse între 34 şi 46 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu. 

Cei patru au fost reţinuţi în ancheta privind agresarea, în noaptea de marţi spre miercuri, a doi poliţişti care se aflau în timpul liber.

'Din cercetări, a reieşit faptul că în noaptea de 30 spre 31 ianuarie, în timp ce se aflau pe strada Cuza Vodă, din municipiul Botoşani, pe fondul unui conflict spontan ar fi lovit cu pumnii şi picioarele două persoane de 26 şi 39 de ani, provocându-le leziuni fizice care au necesitat îngrijiri medicale. Cele patru persoane bănuite de comiterea faptelor, prin comportamentul lor, au tulburat ordinea şi liniştea publică şi au provocat indignarea cetăţenilor', a precizat Nenişcu.

Trei dintre bărbaţi au fost depistaţi în municipiul Botoşani, iar unul a fost prins pe Aeroportul Suceava, în timp ce încerca să părăsească ţara. Victimele - doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani - au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă ''Mavromati''.

Cei doi agenţi de poliţie se aflau în timpul liber şi ar fi fost bătuţi la scurt timp după ce ar fi ieşit dintr-un restaurant. 'Din cercetări, a reieşit faptul că în seara de 30 ianuarie, în jurul orei 23,00, pe o stradă din municipiul Botoşani, între trei persoane de 24, 26 şi 45 de ani şi un grup format din alţi opt tineri ar fi izbucnit un conflict verbal, pe fondul căruia aceştia din urmă le-ar fi agresat pe cele trei persoane', declara, iniţial, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu, citată de Agerpres.

Cercetările sunt efectuate de Poliţia municipiului Botoşani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel