Patru şoferi români şi un polonez au încercat să introducă în țară peste 80 de tone de deșeuri

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Patru şoferi români şi un polonez au încercat să introducă în țară peste 80 de tone de deșeuri
Patru şoferi români şi un polonez au încercat să introducă în țară peste 80 de tone de deșeuri

Cinci camioane, încărcate cu 80 de tone de deşeuri, aduse din trei ţări ale Uniunii Europene, nu au fost lăsate să intre în România.

Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au blocat intrarea în ţară a cinci camioane încărcate cu 80 de tone de deşeuri aduse din trei ţări ale Uniunii Europene, pentru că şoferii nu aveau documente legale.

Patru dintre şoferi sunt români şi unul este polonez, iar conform documentelor transportau ambalaje de hârtie, cauciucuri, şpan neferos, electrocasnice, îmbrăcăminte şi încălţăminte de la firme din Germania, Ungaria şi Polonia pentru firme din România.

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 80.810 kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a transmis, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad. Autorităţile au dispus ca deşeurile să se întoarcă în cele trei ţări din care au fost expediate. 

 

Turc depistat de polițiștii de frontieră giurgiuveni, când încerca să intre ilegal în țară

 

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat, un bărbat în vârstă de 31 de ani care încerca să treacă ilegal frontiera de stat în România, evitând controlul de frontieră.

La data de 06.11.2023, în jurul orei 20.45, lucrătorul planificat la controlul automarfarelor pe sensul de intrare, a observat o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos și încerca să evite controlul de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cu scopul de a intra fraudulos în România. Imediat s-a procedat la interceptarea şi reţinerea persoanei în cauză, aceasta fiind reţinută la 300 metri faţă de punctul de trecere și condusă la sediul acestuia pentru verificări.

În urma controlului efectuat asupra persoanei a fost descoperită cartea de identitate cu însemnele Republicii Turcia.

În continuarea cercetărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul turc, în vârstă de 31 de ani a fost ajutat de un alt cetățean turc în vârstă de 54 de ani, care conducea un autoturism marca BMW, să ajungă din Bulgaria în România. Acesta din urmă l-a sprijinit pe cetăţeanul turc depistat să ajungă din Bulgaria până în proximitatea punctului de trecere a frontierei.

Ulterior, ambii bărbaţi și autoturismul, au fost preluați de autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel