Paxlovid, pilula anti-Covid de la Pfizer, eficientă şi împotriva Omicron

Mihaela Horchidan |
Data publicării:
China autorizează tratamentul antiviral oral de la Pfizer pentru Covid-19
China autorizează tratamentul antiviral oral de la Pfizer pentru Covid-19

Pfizer a asigurat marţi că studiile realizate în laborator cu tratamentul oral paxlovid împotriva COVID-19 au demonstrat că acesta este eficient şi împotriva variantei Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, relatează EFE, citată de Agerpres.

Pastila Paxlovid, care a obţinut autorizaţie de urgenţă în SUA şi în alte ţări, reduce riscul de spitalizare sau de deces cu aproximativ 90 %, când este administrat în primele cinci zile ale apariţiei simptomelor.

Tratamentul combină nirmatrelvir, care blochează replicarea virusului prin inhibarea enzimei proteaze, şi ritonavir, a cărui funcţie este de a spori durata eficienţei. "Am dezvoltat în mod specific paxlovid pentru a menţine activitatea sa împotriva coronavirusului, precum şi a variantelor ce provoacă în prezent îngrijorare şi care suferă mutaţii în structurile glicoproteice", notează într-un comunicat Mikael Dolsten, cercetător la Pfizer.

Comunicatul arată că un studiu in vitro realizat de Pfizer a verificat eficienţa medicamentului nirmatrelvir împotriva enzimei Mpro de care are nevoie coronavirusul pentru a se putea replica şi care este prezentă în diferitele variante ale SARS-CoV-2, inclusiv Omicron. "Rezultate au arătat că în toate cazurile nirmatrelvir este un inhibitor puternic", se precizează în comunicat.

În decembrie, Agenţia Europenă a Medicamentului a asigurat că paxlovid poate fi folosit pentru tratarea adulţilor cu COVID-19, care nu necesită oxigen suplimentar şi care prezintă riscul de a dezvolta o formă gravă a bolii, scrie Agerpres.

 

Pandemia, departe de a se fi terminat. Poate nu vom scăpa niciodată de acest virus

 

Anunțul vine în contextul în care pandemia ''este departe de a se fi terminat'', a avertizat marţi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dezaprobând în acelaşi timp ideea că varianta Omicron a coronavirusului este una blândă, relatează AFP, citată de Agerpres.

''Omicron continuă să se răspândească pe planetă. Nu vă păcăliţi, Omicron provoacă spitalizări şi decese, şi chiar cazurile mai puţin grave sufocă sistemele de sănătate!'', a atenţionat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, la o conferinţă de presă la Geneva.

''Această pandemie este departe de a se fi terminat şi, ţinând cont de creşterea incredibilă a Omicron în lume, este probabil să apară noi variante'' ale coronavirusului SARS-CoV-2, a subliniat directorul general al OMS.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a estimat săptămâna trecută că varianta Omicron ar putea transforma COVID-19 într-o boală endemică, cu care lumea va putea să trăiască. ''Odată cu creşterea imunităţii în populaţie - iar odată cu Omicron va exista mai multă imunitate naturală, în plus faţă de vaccinare -, vom avansa rapid către un scenariu care va fi mai apropiat de endemicitate'', a apreciat Marco Cavaleri, directorul pentru strategie de vaccinare al EMA.

 

''Pandemia este departe de a se fi terminat''



Cu toate acestea, directorul general al OMS se arată mai prudent şi atrage atenţia încă o dată că tulpina Omicron nu este una blândă. ''Probabil că, în medie, Omicron este mai puţin gravă, dar povestea că este o boală uşoară e înşelătoare, dăunează răspunsului global (împotriva pandemiei) şi costă tot mai multe vieţi'', a remarcat Tedros, care s-a arătat preocupat în special de cazul ţărilor cu rate reduse ale vaccinării, acestea fiind mai predispuse la un număr mare al formelor grave de boală.

''În unele ţări, cazurile de COVID-19 par să fi atins un vârf, ceea ce creează speranţa că partea cea mai rea a acestui val a trecut, dar deocamdată nicio ţară nu a depăşit această problemă'', a concluzionat directorul general al OMS, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel