Penalii se pun la adăpost. Operatorii, obligați să declare interceptările

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Proiect de lege marca PSD: operatorii de telefonie mobilă vor fi obligați să informeze persoanele interceptate de acest fapt în maximum 60 de zile

Potrivit unui proiect de lege propus de senatorul PSD Șerban Nicolae, operatorii de telefonie mobilă vor fi obligați să informeze persoanele interceptate de acest fapt în maximum 60 de zile.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente, în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterea infracţiunilor sau a executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date.

Proiectul prevede că prelucrarea datelor cu caracter personal pentru realizarea activităţilor de menţinere şi asigurare a ordinii şi siguranţei publice se realizează numai dacă acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare pentru prevenirea unui pericol cel puţin asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane ori a proprietăţii acesteia, precum şi pentru combaterea infracţiunilor.

"Operatorii sunt obligaţi să instituie măsurile organizatorice, tehnice şi de procedură pentru a furniza persoanei vizate informaţiile necesare potrivit prevederilor art. 13 şi art 16-21 şi pentru a asigura transmiterea unui răspuns în legătură cu prelucrările desfăşurate în condiţiile prevăzute de art. 11 sau în legătură cu notificarea persoanelor vizate în cazul apariţiei unui incident de securitate", se arată în proiect.

În plus, operatorul are obligaţia de a informa persoana vizată, în scris, cu privire la modul de soluţionare a cererilor formulate în temeiul prezentei legi. Răspunsul se transmite în mod gratuit, în cel mult 60 de zile calendaristice.

La cerere, atunci când legea nu prevede altfel, operatorul comunică persoanei vizate următoarele informaţii suplimentare: temeiul juridic al prelucrării, perioada pentru care sunt stocate datele cu caracter personal sau, în cazul în care nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili perioada respectivă, dacă este cazul, categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal, inclusiv din state terţe sau organizaţii internaţionale, orice alte informaţii suplimentare, în funcţie de specificul activităţilor de prelucrare, în special atunci când datele cu caracter personal sunt colectate fără ştirea persoanei vizate, mai prevede proiectul de lege.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. 

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri că proiectul privind prelucrarea datelor cu caracter personal susţinut de majoritatea PSD-ALDE "a mai slăbit un pic" Legile Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel